Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița -Intervenții

ro

25 Aug, 2023 15:07 491 Marime text
                                                        Nr.  102217  din 25 August 2023
 
 
 
INTERVENȚII ȘI ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DIN IALOMIȚA
PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
           
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, au reținut 4  permise de conducere și au constatat 4 infracțiuni.
 
În data de 24 august a.c., peste 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
 
De asemenea, au fost organizate filtre rutiere atât în mediul urban cât și rural, pentru prevenirea accidentelor rutiere precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care consumă băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
 
Unul dintre obiectivele acestor acţiuni a fost și informarea participanţilor la trafic privind modificările legislative, în sensul că cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieţi, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare dacă se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere.
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 111 evenimente, dintre care 108 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 4 infracțiuni, dintre care 2 contra persoanei.
 
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 202 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 48.025 de lei.
 
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii