Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Giurgiu Ședință comună organizată în beneficiul elevilor

ro

27 Sep, 2023 13:40 559 Marime text
La data de 27 septembrie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au participat la sediul Inspectoratului Școlar Județean, la ședința organizată cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județul Giurgiu, inspectorii școlari și reprezentanți din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Giurgiu.
 
În cadrul ședinței, au fost purtate discuții cu privire la necesitatea existenței unei relații permanente, între structurile de poliție, unitatea de învătământ și comitetul de părinți, în scopul identificării factorilor de risc și stabilirii/aplicării măsurilor comune pentru creșterea siguranței în cadrul instituției de învățământ.
 
Totodată, s-a avut în vedere existența stărilor conflictuale, a cazurilor de delincvență juvenilă și/sau victimizare a elevilor, cazuri de bullying, incidente între elevi ori între aceștia si profesori, precum și alte probleme de natură să afecteze buna desfășurare a procesului de învățământ sau care pot pune în pericol in integritatea corporală, sănătatea, libertatea sau alte drepturi ale elevilor și cadrelor didactice.
A fost vizată și problematica generală existentă în unitățile de învățământ, traficul si consumul de droguri, relaționarea elev-cadru didactic-părinte a elevilor cu un comportament dezadaptativ, a celor care provin din familii dezorganizate sau monoparentale.
 
La activitate au participat 100 de directori de unități de învățământ, 17 inspectori școlari și 1 reprezentant ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Giurgiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii