Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Giurgiu La datorie pentru sărbători în siguranță

ro

13 Apr, 2023 14:14 415 Marime text
Nr. 7602/131 din 13 aprilie 2023
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
LA DATORIE, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ
 
Poliţiştii giurgiuveni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în contextul sărbătorilor pascale ortodoxe.
 
În perioada 14 - 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu (ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase) vor acționa, zilnic, în toate zonele publice aglomerate.
 
Forțele de ordine vor fi prezente în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului, pentru a preveni evenimentele nedorite.
 
Polițiștii și jandarmii vor acționa în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun, pe terase, în parcuri,  fiind verificați agenţii economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii sau alimente de origine animală, produse de panificaţie, precum şi băuturi alcoolice, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute.
 
Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni, pe această cale facem apel la cetățeni să respecte normele legale în vigoare!
 
Pentru ca nimic să nu umbrească sărbătoarea, vă recomandăm:
 
  • Parcaţi  autoturismele personale astfel încât să nu blocaţi căile de acces atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autospecialele de intervenţie ale poliţiştilor ori aparţinând altor instituţii, în caz de nevoie!
  • Dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului!
  • Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră!
  • Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi!
  • Respectaţi întotdeauna indicaţiile poliţiştilor!
 
Conducătorilor auto le recomandăm:
  • să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere, în locurile în care se vor afla grupuri mari de persoane;
  • să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de persoane şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
 
În Sfânta noapte a Învierii poliţiştii giurgiuveni vor fi la datorie, lângă dumneavoastră, în zona lăcaşelor de cult, dar şi pentru fluidizarea traficului, pentru a vă face drumul mai uşor spre casă.
 
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu urează credincioșilor un Paște Fericit și multă sănătate!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii