Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:29 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Buletin de presă - Evenimente rutiere

ro

21 Sep, 2021 15:34 859 Marime text
Nr. 894038 din 21 septembrie 2021
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
La data de 20 septembrie 2021, în jurul orei 10:40, un bărbat în vârstă de 51 ani, din municipiul Galați, aflându-se la volanul unui autoturism, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, cu intenția de a ieși dintr-o parcare situată pe strada Ing. Anghel Saligny, din municipiul Galați, a surprins și a accidentat o femeie în vârstă de 59 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, prin spatele acestei mașini.
Conducătorul auto a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Vătămare corporală din culpă respectiv Părăsirea locului accidentului
***
 
Tot la aceași dată, în jurul orei 19:40, o femeie în vârstă de 38 ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu din localitatea de domiciliu, cu direcția către exteriorul orașului, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 ani, care circula pe același sens de mers și se afla în depășire.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui minor în vârstă de 13 ani, ce se afla pasager în cel de-al doilea autoturism și care a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Vătămare corporală din culpă.

***
 
INFRACȚIUNE CIRCULAȚIE
 
În data de 20 septembrie 2021, în jurul orei 20:45, polițiști din cadrul Postului de poliție Berești-Meria și a Poliției Oraș Berești, în timp ce desfășurau activități de patrulare în satul Balintești, județul Galați, au efectuat semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloace luminoase și acustice de la autospeciala de poliție, unui autoturism ce se afla în mișcare, însă conducătorul auto a refuzat să oprească.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestui autoturism, în interiorul localității mai sus menționate, iar în cele din urmă, șoferul a oprit autoturismul, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 20 ani, din satul Balintești, care nu deține permis pentru nicio categorie de autovehicul.
 În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
***
 
REȚINUT PENTRU ÎNȘELĂCIUNE
 
În perioada iulie 2020 – septembrie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Galați – Biroul Investigații Criminale, au efectuat cercetări și investigații într-un dosar penal ce privea mai multe infracțiuni de înșelăciune, abuz de încredere, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, amenințare și furt.
Dosarul penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a fost cosntituit prin reunirea mai multor dosare penale de la diferite subunități ale Poliției Municipiului Galați, urmare a plângerilor făcute de un număr de 11 persoane vătămate fizice și juridice.
În principal, cauza privește comiterea de infracțiuni de abuz de încredere și furt privind înstrăinarea unor bunuri, (autoturisme și electronice – sisteme audio) ce nu au mai fost restituite, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals (prin folosirea de nume și calități mincinoase și privind închirierea unor echipamente electronice, precum și contractarea unor împrumuturi de la diferite societăți de profil din municipil Galați), infracțiuni comise în perioada 2018 – 2019. Prejudiciul cauzat în urma comiterii acestor infracțiuni se ridică la suma de 450000 lei.
În urma cercetărilor efectuate, în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 17 suspecți, în participații diferite, din care până în prezent, s-a procedat la audierea a 16 dintre aceștia, fără a fi dispuse măsuri preventive.
În data de 20 septembrie 2021, a fost audiat suspectul principal cercetat în cauză (cel de-al 17-lea), un bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în municipiul București, care ar fi comis un număr de 19 înșelăciuni, o infracțiune de abuz de încredere, o infracțiune de uz de fals și o infracțiune de furt.
După probatoriul administrat în cauză și după audierea sa, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zile de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale pentru finalizarea cauzei și dispunerea tuturor măsurilor legale necesare, sub coordonarea procurorului de caz.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii