Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Brăila Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

ro

31 Aug, 2023 14:10 501 Marime text
Nr. 184.370 din 31.08.2023
 
Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 30 august a.c., la ora 14:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați de către un echipaj din cadrul I.J.J. Brăila cu privire la faptul că un autovehicul se deplasează în mod haotic pe raza stațiunii Lacu-Sărat.
Polițiștii s-au deplasat în zonă unde l-au depistat pe șoferul autovehicului, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii