Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:04 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Verificări în domeniul sistemelor de securitate, la societăți comerciale care operează cu valori

ro

13 Dec, 2023 14:03 460 Marime text

                                                                                                Nr. 312 din 13 decembrie 2023

 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
                 Verificări în domeniul sistemelor de securitate, la societăți comerciale care operează cu valori
 
În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Compartimentul Sisteme de Securitate, împreună cu polițiști din cadrul polițiilor orășenești și secțiilor de poliție efectuează verificări în domeniul sistemelor de securitate, pe raza de întregului județ.
 
Astfel, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, în perioada 11-12 decembrie 2023, poliţiştii au intensificat verificările la societăţile comerciale din municipiul Bistrița, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare.
 
Acțiunile polițiștilor au vizat verificarea modului în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază, sens în care polițiștii au verificat societăți comerciale din municipiul Bistrița care gestionează sume mari de bani, precum staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, dar și alte categorii de unităţi.
 
În urma controalelor efectuate în perioada 11-12 decembrie a.c., pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 333/2003, respectiv H.G. 301/2012, în valoare totală de 10. 300 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate, nepunerea în aplicare a măsurilor stabilite prin analiza de risc la securitate fizică și nerespectarea măsurilor stabilite prin procesele-verbale de control anterioare.
 
 
Dumitra: acțiuni ale polițiștilor și reprezentanților Registrului Auto Român, pentru prevenirea accidentelor rutiere, produse pe fondul unor nereguli și defecțiuni tehnice
 
La data de 12 decembrie a.c., în intervalul 11:00-13:00, polițiștii Postului de Poliție comunal Dumitra, împreună cu reprezentanți R.A.R. Bistrița-Năsăud au organizat și  desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, produse pe fondul unor defecțiuni tehnice.
 
Astfel, pe Drumul Național 17C, Drumul Județean 172B, dar și pe drumurile comunale din Dumitra, au fost efectuate controale și verificări în trafic, fiind oprite în intervalul menționat aproximativ 30 de autovehicule.
 
Pentru neregulile rutiere constate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, toate conform O.U.G. 195/2002. Ca măsuri complementare au fost retrase 3 certificate de înmatriculare pentru lipsa anvelopelor de iarnă sau montarea unor dispozitive neomologate și 4 permise de conducere au fost reținute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare.
 
Beclean: substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, descoperite de polițiștii de la Ordine Publică, aflați în serviciile de patrulare
 
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din Beclean, aflați în serviciu de patrulare, au  depistat o tânără, de 24 de ani, din Reteag, care se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc.
 
Aceasta avea un comportament suspect, iar la vederea polițiștilor, femeia ar fi aruncat un obiect în spatele aparatelor.
 
În urma controlului, polițiștii au descoperit 2 țiple din plastic, iar în interiorul acestora, substanțe alb-cristaline, susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 
Substanțele descoperite au fost ridicate, urmând a fi înaintate de polițiști  structurii de specialitate, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii