Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Continuă acțiunile de informare și prevenire a comiterii unor fapte antisociale

ro

14 Jul, 2023 12:43 537 Marime text

                                                                                                                    Nr. 151din 14 iulie 2023

ȘTIRE DE PRESĂ
 
 
Polițiștii din Bistrița-Năsăud continuă acțiunile de informare și prevenire a comiterii unor fapte antisociale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
 
Ieri, 13 iulie, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Bistrita, polițiilor orășenești și cei ai secțiilor subordonate au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență și la regimul rutier.
 
Acțiunile au fost desfășurate în zona parcurilor, marilor magazine, zone pietonale din  Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi, dar și în mediul rural, în localitățile din competența secțiilor de poliție rurală. Conducătorii auto opriți în trafic au fost testați cu aparatul etilotest.
 
În cadrul acțiunilor, conducătorii auto au fost informați cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.
 
Astfel, au fost legitimate peste 160 de persoane și verificate în trafic 124 de autoturisme. În cadrul acțiunilor desfășurate ieri, polițiștii din Năsăud au constatat, în flagrant delict, 2 infracțiuni la regimul rutier pentru care au fost întocmite dosare penale.
 
Vizați sunt un bărbat, de 53 de ani, din Rebrișoara și un altul, în vârstă de 48 de ani, din Dumitra, cercetați pentru infracțiunile de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
Bărbatul din Rebrișoara a fost depistat în timp ce conducea un autoturism de teren cu numere de Franța, pe Drumul Comunal Gersa, iar în urma verificărilor s-a constatat că autovehiculul nu figura ca fiind înmatriculat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
În cazul bărbatului din Dumitra, conducător al unui autoturism care circula pe DN 17C, prin Dumitra, rezultatul testării etilotest a fost 0.74 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
 
Totodată, pentru neregulile de natură contravențională constatate la regimul rutier, dar și conform Legii 61/1991, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni în cuantum total de 13.240de lei. Suplimentar, au fost  reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. 
 
La acțiunile desfășurate au participat jandarmi și polițiști locali.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii