Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Săptămâna Școala Altfel

ro

03 Mar, 2023 16:44 676 Marime text
POLIȚIȘTII PREZENȚI ÎN MIJLOCUL ELEVILOR ÎN
SĂPTĂMÂNA ȘCOALA ALTFEL
 
 
 
În această săptâmănă, în mai multe unități de învățământ din județul Bacău s-a desfășurat evenimentul Săptămâna Școala Altfel, iar polițiștii au răspuns pozitiv invitațiilor de a fi alături de elevi și de a le prezenta o parte din munca lor, precum și o serie de recomandări și măsuri de siguranță.
 
          Polițiștii din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au fost în mijlocul elevilor și le-au prezentat teme precum educația rutieră, siguranța online, prevenirea traficului și consumului de droguri, dar și elemente din meseria de polițist.
          Beneficiarii acestor activități, peste 600 elevii ai Școlii Gimanziale nr. 10, Școlii Gimnaziale „Explorator Teodor Gheorghe Negoiță” Sascut și a structurilor sale Păncești și Sascut-Sat, elevii Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești, elevii Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău, cei ai Școlii Gimnaziale Letea Veche și ai Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău, au conștientizat, alături de polițiști, posibilele riscuri la care sunt expuși, atât în școală, cât și în afara ei, pe stradă, sau în mediul online. Elevii au primit multe sfaturi de siguranță cu privire la cum pot preveni primejdiile sau ce soluții au la îndemână, potrivit vârstei lor, pentru a se apăra, dar și răspunsuri la curiozitățile lor.
Polițiștii au primit, la rândul lor, multe zâmbete, îmbrățișări și promisiuni din partea elevilor că vor avea grijă de siguanța lor.
 
                                                                                                                                  Întocmit,
comisar de poliţie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii