IPJ Bacău Buletin de presă 08.06.2023
IPJ Bacău: Buletin de presă 08.06.2023
08 Jun, 2023 13:57
ZIUA de Constanta
836
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
Pentru inconștiența din trafic, polițiștii l-au premiat cu o reținere, iar instanța cu o arestare preventivă pentru 30 de zile
La data de 01 iunie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat un bărbat de 33 de ani, din Târgu-Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Pîrgăreşti și emana halenă alcoolică.
La momentul depistării, conducătorul auto a refuzat testarea în vederea stabilirii alcoolului în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră de sânge, pe cea de-a doua refuzând-o.
În urma analizei toxicologice s-a stabilit faptul că, bărbatul avea o concentraţie de 2,68 mg/ l alcool pur în sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, acesta nu avea asupra sa documentele personale sau ale autovehiculului, iar din verificări a rezultat că avea inspecția tehnică periodică pentru autoturism expirată din decembrie 2022, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei.
La data de 04 iunie a.c, cel în cauză a fost din nou depistat în trafic de către polițiști refuzând și de această dată testarea cu aparatul etilotest. A fost condus la spital unde i s-au recoltat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma analizei toxicologice s-a stabilit faptul că, bărbatul avea o concentraţie de 0,48 mg/ l alcool pur în sânge. Bărbatul a circulat cu același autoturism pentru care nu deținea inspecție tehnică periodică valabilă, sens în care a fost sancționat contravențional de polițiștii oneșteni cu amendă în valoare de 4.000 de lei și i s-a reținut certificatul de înmatriculare.
La data de 06 iunie a.c s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Activități în domeniul silvic
În perioada 01-05 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au intensificat activitățile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, în special pe linia transportului de masă lemnoasă, pe drumurile publice.
Astfel, polițiști, jandarmi și specialiști din cadrul Direcției Silvice Bacău au acționat în teren pentru verificarea legalității transporturilor de masă lemnoasă identificate pe drumurile publice sau forestiere, fiind efectuate peste 20 de verificări ale unor obiective și peste 540 de vehicule controlate.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.000 de lei, din care 7 aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 171/ 2010R privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice, cu o valoare de 7.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea fizică a cantității totale de 26 m.c. lemn rotund, de foc și cherestea, cu o valoare totală de 7.400 de lei.
Polițiștii din Moinești au luat măsura reținerii unui tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
La data de 01 iunie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din Moinești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 45 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău, despre faptul că, un autoturism i-a distrus gardul proprietăţii.
La faţa locului polițiștii au stabilit că, un tânăr de 18 ani, din comuna Bereşti- Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 118A ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu un gard pe partea dreaptă a direcţiei de mers.
În urma coliziunii a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cu ocazia testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, rezultatul a indicat 1,04 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma probatoriului administrat s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânărul în cauză care a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii