Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Alba Buletin de presă

ro

12 Sep, 2023 12:15 432 Marime text
Ieri, 11 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 397 de persoane și au fost verificate 246 de autovehicule.
Au fost constatate 114 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală 28.960 lei. A fost retrase 7 certificate de înmatriculare, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost constatate 10 infracțiuni.
Au fost efectuate 71 de testări privind consumul de alcool și droguri.
  
Reținut de polițiști
 
La data de 11 septembrie 2023, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Abrud au identificat și reținut un tânăr de 21 de ani, din comuna Ciuruleasa, județul Alba, care este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 08/09 septembrie 2023, ar profitat de faptul că un bărbat și-ar fi lăsat autoturismul parcat pe un teren viran din Abrud, fără a fi asigurat și cu cheia de contact în interior și l-ar fi sustras.
Ulterior, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, tânărul ar fi condus autoturismul pe mai multe străzi din Roșia Montană și Abrud, iar în jurul orei 02.30, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și l-ar fi abandonat într-un șanț de pe marginea carosabilului, pe o stradă din Abrud.
În cursul zilei de azi, 12 septembrie, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.

Ordine de protecție provizorii și dosare penale pentru fapte de violență în familie și amenințare
 
La data de 11 septembrie 2023, în jurul orei 20.00, polițiștii din Teiuș au fost sesizați de către o femeie de 28 de ani, din Teiuș, cu privire la faptul că partenerul său se manifestă violent.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în după amiaza aceleiași zile, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, concubinul femeii, în vârstă de 33 de ani, ar fi agresat-o.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de concubina sa.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 11 septembrie 2023, în jurul orei 16.15, polițiștii Secției 9 Politie Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință din comuna Vadu Moților are loc un scandal.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 56 de ani și-ar fi agresat soția, iar ulterior ar fi amenințat, cu alte acte de violență și moartea, atât pe femeie cât și pe fiul lor, în vârstă de 26 de ani.
În uma aplicării formularului de evaluare al riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie de soția și fiul său.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

 Amplasarea radarelor în data de 13 septembrie 2023
 
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii