Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU O misiune complexă a avut loc ieri în județul Caraș-Severin

ro

23 Aug, 2023 12:30 488 Marime text
BULETIN DE PRESĂ
23 august 2023
 
Peste 1.900 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore
 
Ziua de ieri, 22 august, a fost una solicitantă pentru salvatorii din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Mureș, Prahova, Argeș, Galați și Cluj.
 
La nivel național, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea a 151 de incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor și limitând pagubele materiale.
 
O pondere de peste 60% din totalul misiunilor de stingere a constat în gestionarea intervențiilor înregistrate la arderile necontrolate, cum ar fi cele de miriști, vegetație uscată și deșeuri, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 170 ha.
 
De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, echipajele SMURD au intervenit la 1.564 de solicitări la nivel național, 1.568 de persoane fiind asistate medical.
 
În afara acestor situații, pompierii au acționat cu promptitudine la 195 de misiuni pentru protecția comunităților și au salvat 12 persoane aflate în dificultate.
 
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 6 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
 
❗ O misiune complexă a avut loc ieri în județul Caraș-Severin, unde salvatorii au intervenit, în urma unui accident rutier produs între un tir și un autoturism, pe raza localității Cornea. Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat că în urma incidentului au rezultat opt victime. Echipajele de prim ajutor au evaluat și asistat medical toți ocupanții, șapte dintre aceștia fiind transportați ulterior la spital pentru investigații de specialitate.
 
De asemenea, în data de 22.08.2023, pentru gestionarea afluxului masiv de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 139 pompieri salvatori și 56 mijloace tehnice.
 
Totodată, în ultimele 24 de ore au fost transmise 13 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 12 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Brașov, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova și Vrancea și 1 mesaj privind dispariția unui minor în județul Mehedinți.
 
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
 
Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii