Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Misiuni de prevenire a situaţiilor de urgenţă prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor Catolice

ro

25 May, 2023 15:13 672 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Misiuni de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de pompierii militari harghiteni premergător şi pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de
 Sărbătoarea Rusaliilor Catolice
 
Pe toată durata desfășurării manifestărilor religioase și comemorative, prilejuite de tradiționalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita va lua toate măsurile pentru gestionarea eficientă a potențialelor situații de urgență
 
               În perioada 26-28.05.2023, în municipiul Miercurea-Ciuc, vor avea loc manifestări religioase şi comemorative, prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor Catolice, ce se vor desfăşura la Catedrala Franciscană Şumuleu şi pe Dealul Şumuleul Mic.
               În această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita este angrenat în activităţi de prevenire a incendiilor şi a altor evenimente nedorite, în vederea menţinerii climatului de siguranţă pe timpul desfăşurării acestui eveniment. Specialiştii Inspecţiei de Prevenire, în colaborare cu componenta preventivă a SVSU din cadrul Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, desfășoară acțiuni preventive la obiective de cult, unități de turism și alimentație publică, precum și la persoanele fizice și juridice autorizate, care desfășoară activități de comerț ambulant, în zona centrală și pe str. Szék, verificându-se respectarea măsurilor de securitate la incendiu, asigurarea mijloacelor de primă intervenţie în caz de incendiu, respectiv modul de folosire al acestora, precum și reguli de apărare împotriva incendiilor specifice manipulării, transportului și utilizării GPL. 
               Pe linie operativă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita va asigura măsurile de prevenire şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor, precum şi de evacuare în situaţii de urgenţă specifice pe timpul manifestărilor religioase cu o autospecială de stingere și o autospecială complexă de primă intervenție, dispuse pe platoul din zona capelei de pe dealul Şumuleul Mic, respectiv în curtea Catedralei Franciscane. De asemenea, pentru asigurarea măsurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerare sunt pregătite să acţioneze echipaje de pompieri, paramedici și personal UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, care pot acorda sprijin şi prim-ajutor populaţiei, cu 2 ambulanţe SMURD tip B2, o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și un PMA (Post Medical Avansat) de la ISU Cluj, dispus în Şaua Şumuleului, iar în parcarea de lângă Catedrala Franciscană din Șumuleu-Ciuc o ambulanţă SMURD tip B2 și un cort de prim-ajutor. Atât credincioșii, cât și localnicii pot solicita şi primi asistență medicală de urgență în punctele de prim-ajutor amplasate în aceste zone. Participanții la aceste activități publice sunt rugați, pentru siguranța lor, să respecte recomandările autorităților de la fața locului. De asemenea, sfătuim populaţia să urmărească prognozele meteo şi să aibă îmbrăcămintea adecvată, în funcţie de situaţie.
               Informarea cetăţenilor cu privire la măsurile şi mijloacele de ordin preventiv despre riscurile la incendii constituie o preocupare permanentă a pompierilor militari, iar intensificarea legăturilor de colaborare cu celelalte instituţii publice locale implicate în buna desfăşurare a acestui eveniment, dar şi cu populaţia din zonă, reprezintă o necesitate pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor, având ca unic deziderat siguranţa cetăţenilor.
În acest sens, rugăm cetăţenii care sesizează persoane aflate în dificultate sau eventuale situaţii de urgenţă, să anunţe imediat personalul prezent în dispozitivele din apropiere sau să semnaleze cazul la 112.
 
 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
                                                                  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii