Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Final de campanie pentru prevenirea cyberbullyingului și de conștientizare a vulnerabilităților și consecințelor privind infracțiunea de violarea vieții private

ro

06 Sep, 2023 16:58 529 Marime text
FINAL DE CAMPANIE PENTRU PREVENIREA CYBERBULLYINGULUI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VULNERABILITĂȚILOR ȘI CONSECINȚELOR PRIVIND INFRACȚIUNEA DE VIOLAREA VIEȚII PRIVATE

Poliția Română prin Direcția Siguranța Școlară, structura specializată în creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, a desfășurat Campania pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private. 
Video: https://youtu.be/7ht-Cp4E9sE

Campania s-a desfășurat, în perioada 1 iulie – 31 august 2023, în vacanța de vară și a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de „Violarea vieții private”, care se manifestă în rândul elevilor.
Activitățile de implementare ale Campaniei s-au derulat, la nivel național, atât în mediul urban, cât și rural, de către polițiștii pentru siguranța școlară, în unitățile de cazare în care sunt organizate tabere și excursii, precum și la evenimente cultural – sportive, spectacole sau alte activități organizate în aer liber.

În cadrul Campaniei au fost organizate și derulate activități interactive, fiind abordate tematici cu privire la formele de cyberbullying, dar și modalitatea în care acest fenomen poate fi prevenit.
La finalizarea activității, pentru conturarea unei imagini de ansamblu asupra fenomenului de cyberbullying și infracțiunii de „Violarea vieții private”, dar și asupra modului în care elevii înțeleg/conștientizează consecințele acestora, fiecare elev a completat un chestionar de feedback.
Aplicarea chestionarului de feedback în rândul elevilor și-a propus să măsoare gradul de siguranță resimțit de elevi în spațiul online, să estimeze incidența formelor de cyberbullying cu care se confruntă aceștia, să aprecieze dacă cele prezentate au fost înțelese de copii și să evalueze activitatea derulată de polițiști în unitățile de învățământ.

Materiale – suport pentru susținerea activităților preventive și chestionarelor de feedback au fost elaborate la nivelul Direcției Siguranța Școlară, fiind diseminate structurilor teritoriale.
Activitățile desfășurate în cadrul Campaniei pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor, în ceea ce privește infracțiunea de „Violare a vieții private”, au avut o influență benefică atât asupra elevilor, contribuind la conștientizarea consecințelor fenomenului de cyberbullying, respectiv infracțiunii de „Violarea vieții private”, cât și a polițiștilor pentru siguranța școlară, pentru o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă elevii.

În urma centralizării activităților derulate, la nivel național, au fost desfășurate 736 de activități de informare și prevenire, asociate fenomenului de cyberbullying și infracțiunii de „Violare a vieții private”, în unitățile de cazare în care s-au organizat tabere și excursii, dar și la evenimente cultural – sportive, spectacole ori alte activități organizate în aer liber.
Aceste activități au avut 30.782 de beneficiari, fiind aplicate 6.536 de chestionare de feedback elevilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii