Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:23 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deschiderea salonului de carte al MAI

ro

12 Nov, 2013 14:39 451 Marime text
Editura Ministerului Afacerilor Interne organizează, în perioada 13 – 16 noiembrie a.c., cea de a XVII-a ediţie a Salonului de carte juridică, poliţistă şi civică, eveniment găzduit de Centrul Cultural al M.A.I.
 
Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 13 noiembrie a.c., ora 10.00, în prezenţa secretarului de stat Constantin Cătălin Chiper, preşedintele Salonului de carte, ocazie cu care vor fi decernate premiile şi trofeul Editurii M.A.I. pentru autorii celor mai valoroase cărţi publicate în cadrul editurii în anul 2012.
 
La ediţia din acest an participă edituri din sistemul de siguranţă naţională, dar şi prestigioase case editoriale naţionale.
 
Pe parcursul a patru zile, publicul interesat va avea ocazia să ia parte la dezbateri pe marginea unor lucrări din domeniul ordine publică, siguranţă naţională şi situaţii de urgenţă, precum şi la numeroase lansări de carte.
 
Editura M.A.I. a organizat în anul 2013 prima ediţie a concursului de romane poliţiste scrise de autori din cadrul ministerului. În urma jurizării, cele mai bune romane polițiste vor primi premii în cadrul Salonului de Carte.
 
Salonul de carte juridică, poliţistă şi civică al M.A.I. se va încheia sâmbătă, 16 noiembrie a.c., cu festivitatea de acordare a diplomelor de participare editurilor expozante.

Ti-a placut articolul?

Comentarii