Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biroul pentru Imigrări Polițiștii de imigrări sunt în continuare la datorie

ro

03 Jul, 2023 13:50 373 Marime text
Comunicat de presă                                                                                                            București, 3 iulie 2023
 
 
                                                                                                                                                         
 
ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN SEZONUL ESTIVAL CONTINUĂ
 
Polițiștii de imigrări sunt în continuare la datorie acționând, la nivel național, pentru siguranța cetățenilor în Sezonul Estival 2023.
 
Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor acționa pentru combaterea migrației ilegale, a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării noastre.
 
De asemenea, în perioada de referință vor fi intensificate acțiunile și controalele în locurile și mediile frecventate de străini, precum și în incinta operatorilor economici, atunci când sunt date sau indicii cu privire la existența că în acele locuri sau medii există străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.
 
În acest context, în perioada 14 – 30 iunie a.c., polițiștii de imigrări au depistat în situații ilegale 261 de străini, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 611 sancțiuni contravenționale.
 
Dintre străinii depistați în astfel de situații, 77 sunt din Bangladesh, 47 din Pakistan, 23 sunt din Nepal, iar diferența din alte state.
 
În perioada analizată au fost emise 183 de decizii de returnare, fiind îndepărtați sub escortă 85 de străini. Alți 55 au fost luați în custodie publică.
 
Totodată, vineri, 30 iunie a.c., domnul comisar-șef de poliție Dumitru BÎLTAG, Î. inspector general adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, au participat, la Constanța, în baza Planului de măsuri litoral 2023, alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne.
 
Polițiștii de imigrări sunt în continuare la datorie și acționează atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru că ne dorim ca această perioadă să se desfășoare în condiții de siguranță.
 
 
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii