Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni Cristian David în Republica Serbia

23 Apr, 2013 20:18
ZIUA de Constanta
485
Marime text
În cadrul celei de-a doua zile a vizitei în Republica Serbia, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni Cristian David a avut o serie de întrevederi cu oficiali ai ţării gazdă, consacrate discutării problemelor bilaterale şi, cu precădere, evaluării situaţiei minorităţii româneşti din acest stat.
Oficialul român s-a întâlnit cu Marko Duric, consilierul pentru politică externă al Preşedintelui Republicii Serbia, cu Zarko Obradovic, ministrul Educaţiei, Ştiinţei şi Dezvoltării Tehnologice, cu Goran Aleksic, ministrul adjunct pentru relaţii bilaterale în cadrul ministerului de externe sârb şi cu Mileta Radojevic, directorul Biroului pentru relaţia cu bisericile şi comunităţile religioase din cadrul Guvernului Republicii Serbia.
Discuţiile s-au axat pe problemele aflate pe agenda bilaterală, respectiv cele legate de accesul la educaţie, mass-media şi serviciul religios în limba română pentru persoanele aparţinând minorităţii române, cu precădere din Estul Serbiei.
Au fost evidenţiate progresele înregistrate şi s-au discutat aspecte privind îmbunătăţirea cadrului şi practicii în materia respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia.
De asemenea, au fost apreciate experienţele pozitive ale comunităţii româneşti din Voivodina şi s-au discutat modalităţile de extindere a acestora şi în zona Timocului.
Oficialii ţării gazdă au subliniat determinarea guvernului sârb de a întreprinde măsurile necesare pentru respectarea normelor europene în domeniul drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
S-a agreat continuarea colaborării bilaterale pentru identificarea şi implementarea de soluţii concrete prin mecanismele consacrate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii