Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:12 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în Republica Franceză 22 februarie 2015

ro

22 Feb, 2015 15:23 535 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va efectua la 23 februarie 2015 o vizită la Paris. Principalul obiectiv al vizitei este consolidarea şi diversificarea dialogului politic şi diplomatic dintre România şi Franţa, în vederea reconfirmării angajamentelor asumate de cele două ţări în Parteneriatul Strategic bilateral şi în Foaia de Parcurs subsumată acestuia.

Programul oficial al vizitei va include întrevederi cu Laurent Fabius, ministrul francez al afacerilor externe şi dezvoltării internaţionale, cu Michaëlle Jean, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi cu comisarul general francez pentru investiţii, Louis Schweitzer.
Agenda discuţiilor cu oficialii francezi va include cooperarea bilaterală, cu accent pe evaluarea  transpunerii în practică a prevederilor Foii de Parcurs a Parteneriatului Strategic şi amplificarea cooperării economice şi sectoriale, dar şi subiecte de actualitate ale agendei europene şi de securitate, inclusiv evoluţiile din vecinătatea estică europeană, cu accent pe situaţia din Ucraina şi parcursul european al Republicii Moldova, precum şi alte teme ale agendei internaţionale.

De asemenea, ministrul român de externe va susţine o conferinţă-dezbatere cu tema „Mize şi perspective de securitate în vecinătatea estică – viziunea României”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii