Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita la Tbilisi a secretarului de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu

ro

30 Jan, 2014 19:15 1479 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a efectuat o vizită la Tbilisi, în perioada 29-30 ianuarie 2014. Programul vizitei a cuprins: consultări cu David Zalkaliani, prim-adjunct al ministrului georgian al afacerilor externe, respectiv cu David Dondua, prim-adjunctul ministrului de stat georgian pentru integrare europeană şi euro-atlantică şi participarea la deschiderea seminarului privind „Programul Naţional Anual (ANP) al Georgiei de cooperare cu NATO”. De asemenea, Bogdan Aurescu a avut o întâlnire cu experţii români din cadrul Misiunii UE de Monitorizare din Georgia (EUMM).

În cadrul consultărilor cu prim-adjunctul ministrului georgian de externe, David Zalkaliani, cei doi demnitari au analizat ansamblul relaţiilor bilaterale româno-georgiene şi perspectivele de aprofundare ale acestora.
Cei doi oficiali au salutat stadiul excelent al dialogului politico-diplomatic româno-georgian şi au exprimat interesul pentru continuarea şi consolidarea sa prin contacte permanente la diverse niveluri, inclusiv în cadru multilateral. De asemenea, au confirmat sprijinul pentru dezvoltarea cooperării româno-georgiene în domenii de interes comun şi pentru realizarea unor proiecte regionale. Astfel, în domeniul energetic, secretarul de stat Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea operaţionalizării interconectorului Azerbaidjan - Georgia - România - Ungaria (AGRI), obiectiv împărtăşit şi de omologul georgian.
În domeniul transporturilor, a subliniat importanţa valorificării conexiunii de feribot pe Marea Neagră, între porturile celor două ţări şi a salutat semnalele încurajatoare date în acest sens de dialogul constant la nivelul instituţiilor de linie din cele două ţări, inclusiv prin semnarea la 24 octombrie 2013, la Tbilisi, a Memorandumului de înţelegere în domeniu între ministerele de resort ale părţilor. În contextul regional mai amplu şi al oportunităţilor suplimentare economice legate de regiunea Asiei Centrale, ambii demnitari au susţinut şi discutat realizarea de paşi  concreţi pentru materializarea proiectului de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică.  
Bogdan Aurescu a evocat dimensiunea pozitivă a relaţiilor economice româno-georgiene, susţinând dezvoltarea acestora pentru a atinge potenţialul real de cooperare. Cei doi oficiali au evocat necesitatea convenirii în acest an a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, a realizării de misiuni economice şi forumuri de afaceri pentru a stimula schimburile comerciale şi a creşte volumul acestora. 

În planul parcursului european al Georgiei, Bogdan Aurescu a salutat rezultatele obţinute de Georgia la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, materializate prin parafarea integrală a Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb. A exprimat sprijinul continuu al României, astfel încât Georgia să obţină cât mai curând posibil semnarea pachetului parafat la Vilnius, ca o reconfirmare a progreselor sale în procesul de asociere politică şi integrare economică UE-Georgia.  
Demnitarul român a subliniat importanţa menţinerii şi probării angajamentului autorităţilor georgiene pentru îndeplinirea reformelor necesare consolidării democraţiei şi statului de drept. A exprimat susţinerea pentru eforturile Georgiei privind trecerea la faza a doua a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor UE (PALV) pentru cetăţenii georgieni.
Oficialul român a reiterat sprijinul ferm al României pentru soluţionarea pe cale paşnică, negociată a conflictelor prelungite din Georgia, în baza dreptului internaţional, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei, în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional. Ca exemplificare a sprijinului suplimentar în acest sens, a  evidenţiat inclusiv dimensiunea considerabilă cu personal (în prezent 37 de cetăţeni români), pe care România o asigură prin participarea la EUMM.
Cei doi oficiali au examinat şi evoluţiile în curs din Ucraina, oficialul român exprimând necesitatea soluţionării actualei crize politice pe cale paşnică, prin dialog şi cu respectarea statului de drept.

În cadrul întrevederii cu David Dondua, prim-adjunct al ministrului de stat georgian pentru integrare europeană şi euro-atlantică, oficialul român a accentuat continuitatea poziţiei României de sprijinire a politicii NATO a uşilor deschise şi a perspectivelor de integrare a Georgiei. A evidenţiat că Summit-ul NATO din Marea Britanie, din septembrie 2014, reprezintă o bună ocazie pentru recunoaşterea concretă de către Aliaţi a progreselor înregistrate de Georgia. Cu privire la cooperarea între NATO şi Georgia, a exprimat aprecieri faţă de participarea substanţială a Georgiei la ISAF şi angajamentul de continuare a acestei contribuţii şi după 2014, precum şi interesul manifestat constant de Georgia în sporirea interacţiunii cu NATO. 
În discursul de deschidere a seminarului „Programul Naţional Anual (ANP) al Georgiei de cooperare cu NATO”, Bogdan Aurescu a evidenţiat progresele înregistrate de Georgia pe calea integrării euro-atlantice, precum şi sprijinul activ al României în contextul procesului de pregătire, punctând, totodată, calitatea cooperării româno-georgiene, atât la nivel bilateral, cât şi în context multilateral. A evidenţiat contribuţia Ambasadei României la Tbilisi în calitate de Ambasadă Punct de Contact NATO la activităţile derulate în comun cu Georgia în 2013 pe linie NATO.    
Cu prilejul vizitei în Georgia, secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut şi o întrevedere de lucru cu membrii contingentului român din EUMM, prilej cu care a discutat aspecte de actualitate legate de mandatul şi perspectivele Misiunii. Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pe care România continuă să îl acorde EUMM şi a abordat în discuţiile cu experţii români aspecte privind situaţia din teren, precum şi elemente referitoare la condiţiile în care experţii români îşi desfăşoară activitatea.

Informaţii suplimentare
 
În perioada 2013-2014, Ambasada României la Tbilisi desfăşoară, în calitate de Ambasadă Punct de Contact (CPE) NATO în Georgia, un program dens, variat, ce include  activităţi destinate sprijinirii aspiraţiilor euro-atlantice ale Georgiei: seminarii, mese rotunde, conferinţe de prezentare a experienţei aderării României la NATO, vizite şi întâlniri de informare în teritoriu pe problematica NATO şi a relaţiilor Georgiei cu NATO, expoziţii de fotografii, redactarea şi difuzarea unor buletine informative CPE NATO.

România şi Georgia au aniversat, la 25 iunie 2012, două decenii de relaţii diplomatice. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări înregistrând peste 200 milioane de euro în 2012 şi 2013. România este principalul contributor la activitatea misiunii civile EUMM Georgia, cu 37 de persoane dislocate în teren, care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008.
Georgia este stat prioritar pentru politica internaţională de cooperare pentru dezvoltare a României. MAE român contribuie in 2014 cu 160.000 USD la proiectul implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Georgia în domeniul consolidării încrederii şi reconstrucţiei post-conflict în Georgia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii