Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strategia comună de acţiuni a Sistemului Cameral românesc şi ceh a fost stabilită în cadrul reuniunii la nivel înalt dintre ES Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov şi ES Preşedintele Camerei de Com

ro

28 Nov, 2013 14:20 523 Marime text
Bucureşti, 26 noiembrie 2013: O delegaţie la nivel înalt a Sistemului Cameral ceh, condusă de Excelenţa Sa Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Cehe, Domnul Petr Kuzel a realizat o vizită de lucru la Conducerea Sistemului Cameral Românesc, ES Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale, Domnul  Mihail M. Vlasov.
Reuniunea a evidenţiat similarităţile şi oportunităţile benefice existente pe linia Camerelor de Comerţ şi a mediului de afaceri la nivelul celor două State, din punct de vedere organizaţional, strategic şi comercial.
„Camerele de Comerţ din România şi Cehia sunt conectate prin obiective comune, fundamentate pe tradiţia celor două Sisteme Camerale”, au notat Preşedinţii Camerelor. În acest context, ES Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov a apreciat alături de Conducerea Camerei de Comerţ a Cehiei avantajele unice pe care le deţin structurile Camerale şi autoritatea de care beneficiază la nivel mondial, „fiind voce şi vector de reprezentare al oamenilor de afaceri de pretutindeni, un sprijin important pentru comunitate, atât în timpuri de prosperitate economică cât şi de criză, prin acţiuni menite să faciliteze întreprinzătorilor contactele necesare pentru a-şi dezvolta afacerea pe plan internaţional”. Domnul Preşedinte Vlasov a evocat de asemenea tradiţia valoroasă a Sistemului Cameral românesc, momente istorice cheie precum: înfiinţarea primei Camere de Comerţ din Principatele Române de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, reluarea activităţii Camerelor după 1989, Legea 335, Reuniunea de gală în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, organizată în semn de preţuire pentru Ambasadele străine acreditate la Bucureşti, ce au contribuit în mod hotărâtor la crearea Sistemului Cameral modern.
Subliniind nivelul de cooperare ridicat al Camerei Naţionale în relaţia cu Camere de Comerţ din Europa şi la nivelul Eurochambres, unde cei doi Preşedinţi fac parte din Consiliul de Directori, ES Preşedintele Camerei Naţionale a  asigurat Înalţii oaspeţi de toată disponibilitatea în ceea ce priveşte actualizarea Cadrului Bilateral – Acordul de cooperare semnat în 1995, cu ocazia organizării unei delegaţii reprezentative a Sistemului Cameral  şi a comunităţii de afaceri, în Cehia, în prima jumătate a anului 2014.
Excelenţa Sa Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Cehe, Domnul Petr Kuzel, a mulţumit Camerei de Comerţ pentru primirea călduroasă şi bogăţia cadrului de discuţie, adresând totodată felicitări Preşedintelui Camerei Naţionale pentru realizările sale în ceea ce priveşte Sistemul Cameral românesc, cadrul organizatoric şi politica de deschidere a Reprezentanţelor, o bună practică pe care ES doreşte să o integreze în strategia Camerei de Comerţ a Cehiei.
În încheierea vizitei de curtoazie oaspetele ceh a semnat în Cartea de Onoare a Camerei Naţionale, apreciind în mod deosebit informaţiile furnizate, deosebit de utile şi mai ales benefice, în contextul dorinţei ferme a ambelor părţi de amplificare a cooperării economice şi a schimburilor comerciale dintre cele două State.
 
Direcţia Reprezentare Camerală
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii