Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian cu privire la obţinerea de către misiunile diplomatice ale ambelor state a drepturilor de proprietate asupra terenurilor cu destinaţia de sediu

ro

15 Jul, 2013 19:53 525 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a semnat luni, 15 iulie, la Bucureşti, Acordul între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian cu privire la obţinerea de către misiunile diplomatice ale ambelor state a drepturilor de proprietate asupra terenurilor cu destinaţia de sediu.
Acordul a fost semnat pentru partea elveţiană de ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet.
Acordul va permite achiziţionarea, pe bază de reciprocitate, de terenuri având destinaţia de sediu al misiunii diplomatice sau de sediu al unui oficiu consular, respectiv de terenuri folosite pentru reşedinţa şefului misiunii diplomatice sau a şefului oficiului consular. Astfel, va facilita activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale celor două state, contribuind, totodată, la dezvoltarea relaţiei excelente dintre România şi Elveţia, prin completarea cadrului juridic bilateral.
Cu această ocazie, secretarul de stat pentru afaceri europene şi-a exprimat „deplina satisfacţie pentru semnarea documentului, care reprezintă încă o piesă a fundamentului substanţial şi amplu al cooperării româno-elveţiene.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii