Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Repatrierea din Siria a 15 cetăţeni români şi a unui membru de familie, cetăţean sirian

ro

27 Mar, 2013 12:14 741 Marime text
Comunicat de presă
 
Repatrierea din Siria a 15 cetăţeni români şi a unui membru de familie, cetăţean sirian
 
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de marţi, 26 martie 2013, a avut loc o nouă acţiune de repatriere a unui grup de 15 cetăţeni români, însoţiţi de un membru de familie, cetăţean sirian, pe ruta Damasc-Beirut-Bucureşti.
 
Reprezentanţii Ambasadelor României la Damasc şi Beirut au întocmit documentele de călătorie necesare şi au îndeplinit procedurile de ieşire din Siria pentru toţi cetăţenii repatriaţi.
 
Reprezentanţii misiunii diplomatice din Damasc au asigurat sprijin logistic prin închirierea unui autocar, care a facilitat transportul până la Aeroportul Rafic Hariri din Beirut.
 
De asemenea, au fost întocmite procedurile de intrare în Liban, iar cetăţenii repatriaţi au fost însoţiţi de către reprezentanţii misiunii diplomatice din Beirut la aeroportul internaţional.
 
Avionul a aterizat la Bucureşti la  data de 27 martie 2013.
 
De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada Romaniei la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, 288 de cetăţeni români.
 
Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), au sprijinit, prin zborurile de linie disponibile, evacuarea/repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii