Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul avion medical destinat misiunilor de salvare ale SMURD

ro

12 Jul, 2013 14:33 669 Marime text
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a participat vineri, 12 iulie a.c., la ceremonia de operaţionalizare a primului avion medical SMURD, eveniment care s-a desfăşurat pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa „Aurel Vlaicu”.
 
  Cu această ocazie, ministrul Radu Stroe a apreciat modul în care proiectul SMURD, bazat pe un fundament asigurat de cele două componente militare ale MAI - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie – a devenit un instrument eficient destinat salvării de vieți omenești.
 
  Astfel, din cele 5.000 de ore de zbor efectuate anul trecut de piloții Ministerului Afacerilor Interne, peste 3.200 au fost dedicate misiunilor SMURD.
 
În cadrul ceremoniei a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria sublocotenentului post-mortem Boitan Gabriel, care, în cursul zilei de joi, 11 iulie a.c., şi-a pierdut viaţa la Feteşti, în timp ce intervenea pentru salvarea a două vieţi omeneşti.
 
  La eveniment a mai participat din partea MAI secretarul de stat Cătălin Constantin Chiper.
 
* * *
 
Aeronava medicală a fost achiziţionată de către Fundaţia pentru SMURD, din sumele strânse ca urmare a redirecţionării de către populaţie a 2% din impozitul pe venit, cât şi din donaţii şi sponsorizări. Începând cu 28 iunie a.c., în baza unui contract de sponsorizare, avionul medical a fost trecut în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
 
Avionul Piper PA-42 Cheyenne III asigură îmbunătăţirea calităţii medicinei de urgenţă prespitalicească, contribuind, astfel, la creşterea capacităţii de intervenţie şi micşorarea timpilor de răspuns în cazul urgenţelor civile.
 
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii