Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:24 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, a ambasadorului agreat al Republicii Tunisiene, Boutheina Labidi

ro

29 Nov, 2013 19:27 445 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe al României salută parafarea, astăzi, 29 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere, inclusiv componenta de liberalizare a schimburilor, dintre Republica Moldova, respectiv Georgia, şi Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă un moment esenţial în angajarea celor două state pe un traseu european ireversibil.

Parafarea Acordului de către Republica Moldova confirmă progresele remarcabile ale Chişinăului pe calea reformelor, obţinute într-un context regional complex, graţie angajamentului european consecvent  al autorităţilor Republicii Moldova. „Este o veste mult aşteptată, care recompensează strădaniile experţilor, negociatorilor, oamenilor politici şi, mai ales, ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, care au înţeles că nu există alt drum decât integrarea europeană.

Pentru această împlinire, ţin să adresez public felicitările mele cele mai călduroase”
, a declarat ministrul Titus Corlăţean. România îşi reafirmă susţinerea politică deplină pentru eforturile Chişinăului vizând angajarea pe un parcurs european clar şi sigur, racordarea la piaţa economică unică europeană, precum şi pentru obiectivul liberalizării în 2014 a regimului de circulaţie al cetăţenilor Republicii Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că în perioada imediat următoare vor fi parcurse cu celeritate toate procedurile necesare, astfel încât semnarea Acordului de Asociere, însoţit de Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb, dintre Republica Moldova, respectiv Georgia, şi Uniunea Europeană, să aibă loc cât mai curând posibil în 2014, pe durata mandatului actualei Comisii Europene.

Ti-a placut articolul?

Comentarii