Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat Mihail Dobre a noului Ambasador al Statelor Unite Mexicane în România

ro

18 Sep, 2013 19:46 672 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit în audienţă astăzi, 18 septembrie 2013, pe Agustín Gutiérrez Canet, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite Mexicane în România. Ambasadorului agreat al Mexicului i-au fost adresate felicitări şi i s-a urat succes în îndeplinirea mandatului.

Cu acest prilej, cei doi interlocutori au trecut în revistă atât stadiul şi perspectivele dialogului politic bilateral, cât şi modalităţile de intensificare a cooperării în domeniul economic și comercial, pe fondul creşterii semnificative a volumului schimburilor comerciale în ultimul an. Au fost discutate de asemenea posibilitățile de cooperare în alte domenii de interes comun, precum educația, cultura, turismul sau sportul, pe fondul existenței unei tradiții de cooperare care se întemeiază pe originea latină a celor două popoare.Au fost abordate, totodată, și probleme privind colaborarea dintre România și Mexic în cadrul organizațiilor internaţionale, inclusiv în ceea ce privește sprijinul reciproc de candidaturi ale celor două ţări pentru ocuparea unor posturi în organizaţiile internaţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii