Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat George Ciamba a noului ambasador al Republicii Irlanda în România

ro

17 Sep, 2013 18:25 635 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, l-a primit în audienţă, astăzi, 17 septembrie 2013, pe Gerard Corr, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Irlanda în România.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cu accent pe importanţa consolidării dialogului politic, a intensificării cooperării economice, pe fondul progreselor semnificative înregistrate de ambele ţări în sensul redresării economice.  A fost evidenţiată, de asemenea, oportunitatea menţinerii şi intensificării cooperării româno-irlandeze în domeniul cultural, având în vedere interesul deosebit manifestat în rândul opiniei publice din România.

Secretarul de stat a felicitat performanţa Irlandei în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene (PRES IE), în primul semestru al anului în curs. A arătat că lecţiile învăţate de Irlanda în urma exercitării PRES IE reprezintă o referinţă valoroasă pentru România în perspectiva pregătirii pentru preluarea, pentru prima dată, a Preşedinţiei Consiliului UE, în 2019.

De asemenea, oficialul român a evidenţiat avantajele competitive şi oportunităţile de cooperare economică pe care le oferă România în domenii precum tehnologia informaţiei, industria auto, agricultura, industria petrochimică.
Cei doi interlocutori au convenit să continue cooperarea dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Irlandei la Bucureşti în vederea menţinerii şi intensificării dialogului politic, economic, cultural şi social dintre cele două ţări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii