Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:54 18 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, a ministrului palestinian al economiei, Jawad Naji Awad Hirzallah

ro

13 Mar, 2013 19:39 436 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit miercuri, 13 martie 2013, pe ministrul palestinian al economiei, Jawad Naji Awad Hirzallah, aflat în vizită în România.
În cadrul întrevederii, a fost evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale, materializat şi în frecvenţa schimburilor de vizite la nivel înalt, ministerial şi parlamentar, şi a fost menţionată cea de-a doua sesiune a Comitetului interguvernamental româno-palestinian, care va avea loc la Bucureşti, în a doua parte a acestui an. De asemenea, şeful diplomaţiei române a reiterat invitaţia adresată ministrului afacerilor externe palestinian de a efectua o vizită în România.
Cele două părţi au subliniat importanţa relaţiilor economice româno-palestiniene, precum şi necesitatea identificării domeniilor de interes comun şi a obiectivelor care pot fi realizate prin participarea firmelor româneşti, în special proiecte în domeniul infrastructurii energetice, transporturi, parcuri industriale.
Totodată, a fost evocată participarea României la reconstrucţia instituţiilor palestiniene şi în acest context a fost menţionată acordarea unui număr de 30 de burse, anual, studenţilor palestinieni. Ministrul palestinian al economiei a evocat perioada studiilor post-universitare în România, precum şi întâlnirea avută, cu ocazia prezentei vizite, la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
A avut loc un schimb de păreri privind evoluţiile din Orientul Mijlociu, context în care ministrul Titus Corlăţean a exprimat susţinerea României pentru  reluarea dialogului direct în cadrul procesului de pace.
Informaţii suplimentare
Ministrul palestinian al economiei, Jawad Naji Awad Hirzallah, efectuează o vizită în ţara noastră în perioada 11-14 martie şi este însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri.
Cu ocazia vizitei la Bucureşti a fost constituit Comitetul de afaceri româno-palestinian şi a avut loc un Forum al oamenilor de afaceri români şi palestinieni găzduit de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Ti-a placut articolul?

Comentarii