Primirea de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a ambasadorului Statului Qatar în România, Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi
Primirea de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a ambasadorului Statului Qatar în România,
26 Mar, 2013 19:43
ZIUA de Constanta
664
Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 26 martie 2013, pe ambasadorul Statului Qatar în România, Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi, în vizită de prezentare.
Ministrul Titus Corlăţean a apreciat nivelul relaţiei bilaterale şi a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării, sens în care a fost stabilită continuarea dialogului politic la nivel de prim-miniştri şi miniştri ai afacerilor externe, precum şi instituirea unui mecanism de consultări la nivel guvernamental.
În cadrul convorbirilor, a fost subliniată necesitatea dezvoltării în continuare a relaţiilor economice, inclusiv prin stimularea mediului investiţional din România şi Qatar. De asemenea, a fost convenită importanța actualizării şi diversificării cadrului juridic bilateral, prin finalizarea şi semnarea documentelor aflate în negociere.
Cei doi demnitari au avut un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale, cu atenţie specială asupra situaţiei din Siria, inclusiv în lumina lucrărilor Summit-ului Ligii Statelor Arabe, aflat în desfăşurare la Doha.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii