Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări ale Ministerului Afacerilor Externe privind protestele etnicilor români din regiunea Cernăuţi

ro

29 Jul, 2014 11:52 706 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă preocuparea faţă de situaţia care a generat protestele etnicilor români din regiunea Cernăuţi din Ucraina, în contextul procesului de mobilizare a tinerilor cetăţeni ucraineni, declanşat de autorităţile de la Kiev. Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte îndeaproape modul în care acest proces se desfăşoară, în contextul nemulţumirilor exprimate de etnicii români, care generează îngrijorare atât în familiile acestora, cât şi la nivelul opiniei publice din România.
De la începutul protestelor din regiunea Cernăuţi, MAE este în contact permanent, prin intermediul Consulatului General de la Cernăuţi, cu reprezentanţii etnicilor români, precum şi cu cei ai autorităţilor ucrainene civile şi militare.
În cadrul dialogului constant cu partea ucraineană, preocuparea autorităţilor române a fost transmisă ambasadorului Ucrainei la Bucureşti. Au fost cerute elemente suplimentare şi clarificări referitoare la procedurile de mobilizare în curs a tinerilor, înţelegând raţiunile fireşti ale oricărui stat privind necesitatea asigurării securităţii şi apărării integrităţii teritoriale şi a fost exprimată, în acest context, aşteptarea părţii române ca aceste proceduri să nu aibă un caracter selectiv, care să introducă o abordare discriminatorie pe criterii etnice.
Mesaje similare au fost transmise autorităţilor centrale ucrainene prin Ambasada României la Kiev.
Ministerul român al Afacerilor Externe exprimă deplina înţelegere şi solidaritate cu familiile tinerilor etnici români, cetăţeni ucraineni, care ar putea fi mobilizaţi în regiunile estice ale Ucrainei unde au loc, în continuare, operaţiuni militare împotriva separatiştilor.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că procedurile specifice, promovate de către autorităţile ucrainene în contextul crizei de securitate din Ucraina de est şi a operaţiunilor militare împotriva responsabililor pentru acţiunile de încălcare a suveranităţii statului ucrainean se vor desfăşura cu luarea în considerare de către autorităţile de la Kiev a preocupării exprimate de proprii cetăţeni, de familiile etnicilor români din regiunea Cernăuţi şi cu respectarea unui necesar principiu al nediscriminării etnice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii