Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:20 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea Grupului Vişegrad + Grecia, Bulgaria, România

ro

23 Feb, 2014 19:04 843 Marime text
Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, va participa luni, 24 februarie 2014, la reuniunea Grupului Vişegrad + Grecia, Bulgaria, România, la nivelul miniştrilor afacerilor externe, organizată la Budapesta, în contextul exercitării de către Ungaria a Preşedinţiei în exerciţiu a Grupului Vişegrad. 
În cadrul reuniunii, vor fi abordate următoarele teme: securitatea energetică, inclusiv din perspectiva Pachetului Comisiei Europene privind energia şi schimbările climatice 2030, aspecte legate de migraţie, evoluțiile în cadrul Parteneriatului Estic şi în Balcanii de Vest, precum şi perspectiva viitoarelor alegeri europene.
 
Informaţii suplimentare
Grupul Vişegrad (V4) a fost înfiinţat în 1991, fiind format din statele Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria.
În perioada iulie 2013-iunie 2014, Preşedinţia în exerciţiu a Grupului Vişegrad este exercitată de Ungaria. 
Reuniunea actuală de la Budapesta se desfășoară într-un format extins cu participarea României, Bulgariei şi Greciei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii