Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la dezbaterea GLOBSEC pe teme strategice

ro

17 Feb, 2015 13:45 486 Marime text
În cadrul vizitei pe care o face la Bratislava la 16 februarie 2014, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a fost invitatul de onoare la o dezbatere GLOBSEC organizată de Consiliul Central European pentru strategie (Central European Strategy Council) de la Bratislava. Discuţiile au reunit experţi guvernamentali, din mediul academic şi ai principalelor think-tank-uri slovace.
 
În cadrul dezbaterii, au fost abordate situaţia de securitate regională, în contextul crizei din Ucraina, relaţiile cu Rusia, securitatea energetică, consolidarea Flancului estic al NATO, securitatea în Regiunea Mării Negre, viitorul european al Republicii Moldova şi cooperarea la nivelul statelor central europene.
 
Referitor la situaţia din Ucraina,  ministrul român de externe a făcut referire la criza de securitate fără precedent în Europa după cel de-al doilea Război Mondial declanşată anul trecut, cu încălcarea normelor fundamentale de drept internaţional. Oficialul român a subliniat importanţa solidarităţii europene şi necesităţii de a avea o abordare comună clară în faţa crizei din Ucraina. Discuţiile recente din cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen au relevat necesitatea soluţionării situaţiei în spiritul şi conform dreptului internaţional şi în cadrul arhitecturii de securitate internaţionale existente. Poziţia României este una fermă, în favoarea coerenţei, unităţii şi solidarităţii la nivel UE şi NATO.
 
Securitatea energetică reprezintă o parte importantă a dialogului bilateral româno-slovac, dar şi a cooperării regionale. Importanţa diversificării surselor de energie şi a creşterii securităţii energetice în Europa capătă valenţe noi, cruciale pentru stabilitatea şi securitatea regională, în lumina crizei din Ucraina.
 
De asemenea, oficialul român a evidenţiat progresele înregistrate de Republica Moldova în menţinerea ritmului proceselor de reformă şi necesitatea sprijinirii autorităţilor de la Chişinău în acest sens. Pentru România, menţinerea Republicii Moldova ferm ancorată pe parcursul european, în contextul evoluţiilor de securitate din Ucraina, este prioritară. În acest sens, conturarea viitorului relației UE cu partenerii estici în perspectiva Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga va reprezenta un moment de mare însemnătate.
 
În lumina ultimelor evoluţii regionale, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa securităţii şi menţinerii echilibrului în regiunea Mării Negre şi necesitatea regândirii abordării şi viziunii europene şi euroatlantice.
 
Oficialul român a subliniat importanţa pe care o are pentru România, ca stat de graniţă în NATO, consolidarea flancului estic al Alianţei, aceasta fiind o prioritate absolută în acest moment. Deciziile Summit-ului NATO din Marea Britanie din 2014 trebuie implementate cât mai curând şi în spiritul solidarităţii şi unităţii aliate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii