Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea delegaţiei României la deschiderea celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

ro

19 Sep, 2011 18:49 695 Marime text

Participarea delegaţiei României la deschiderea celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi va conduce, începând cu 19 septembrie 2011, delegaţia României care va participa la dezbaterile politice generale ale celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York).
Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi va avea un program care combină dimensiunile multilaterală şi bilaterală ale diplomaţiei. Agenda cuprinde participarea la deschiderea dezbaterilor politice generale şi la alte reuniuni ONU de nivel înalt, reuniuni ministeriale în format UE şi internaţional, întrevederi bilaterale cu omologi din alte state şi, nu în ultimul rând, întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii române din zona New York.
La această sesiune, România deţine preşedinţia Comisiei a IV-a – Politici speciale şi decolonizare - a Adunării Generale, ce acoperă o paletă largă de problematici în care România deţine o expertiză importantă: operaţiunile de menţinere a păcii, problematica Orientului Mijlociu, decolonizarea, informaţii publice, deminare, radiaţii atomice, exploatarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic.
Cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a ONU se deschide în acest an pe un fond politic intens, marcat de evoluţiile din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Provocări globale precum conflictele cu impact regional şi proliferarea armelor de distrugere în masă, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi accesul la resurse naturale, sărăcia extremă şi problemele de populaţie, reclamă în continuare un cadru de dezbatere multilateral cu vocaţie universală, iar ONU rămâne organizaţia cu cel mai mare potenţial de abordare cuprinzătoare a acestor probleme.
Dezbaterile de politică generală ale sesiunii a 66-a a AGONU, segmentul de nivel înalt, debutează la 21 septembrie şi vor dura până la 27 septembrie.
În marja dezbaterilor din cadrul Adunării Generale vor avea loc o reuniune la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile precum şi o reuniune la nivel înalt pe tema combaterii deşertificării, a degradării solului şi a secetei, în contextul dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei. Pentru participarea la aceste reuniuni, ministrul Afacerilor Externe va fi însoţit la New York de reprezentanţi ai Ministerelor Mediului şi Pădurilor şi Sănătăţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii