Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, salută aniversarea semnării Tratatului de la Trianon

ro

04 Jun, 2014 20:58 1181 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, salută împlinirea astăzi, 4 iunie 2014, a 94 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, tratat care a însemnat inclusiv recunoaşterea internaţională a Marii Uniri realizate la 1 decembrie 1918.
„Tratatul de la Trianon constituie un document politic şi legal de o importanţă deosebită pentru naţiunea română şi el trebuie salutat de fiecare dată cum se cuvine”, a spus Titus Corlăţean.
Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfinţirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci şi confirmarea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau populaţia majoritară în acest teritoriu.
De asemenea, Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, care a permis naţiunilor care trăiau în acest imperiu  să-şi formeze, după Primul Război Mondial, propriile state naţionale.
Orice încercare de rescriere a istoriei, de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste, nu poate fi acceptată astăzi, în Uniunea Europeană, mai ales în contextul crizei din Ucraina.
De altfel, participarea reprezentanţilor minorităţii maghiare la guverne succesive în România,  în ultimii ani, a consfinţit un model de soluţionare a problemelor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale extrem de apreciat în Uniunea Europeană, un model la standarde europene de convieţuire în pace şi înţelegere, între cetăţenii aparţinând majorităţii şi celor aparţinând minorităţilor naţionale.
În acest context, Guvernul României susţine necesitatea continuării Parteneriatului Strategic dintre România şi Ungaria într-un spirit european,  în folosul cetăţenilor ambelor state, într-o Uniune Europeană puternică şi stabilă.
 
Informaţii suplimentare
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
Tratatul a intrat în vigoare la 26 iunie 1921.
Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii