Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul afacerilor externe a ajuns la Podgorica - Primire la preşedintele Republicii, urmată de deplasare la spital

ro

24 Jun, 2013 18:41 706 Marime text
Imediat după sosirea sa la Podgorica, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a fost primit de preşedintele Republicii Muntenegru, Filip Vujanović.

Acesta a exprimat condoleanţe în numele poporului muntenegrean pentru tragedia suferită  de cetăţenii români pe teritoriul ţării sale. De asemenea, a exprimat întreaga solidaritate şi a reiterat sprijinul deplin al autorităţilor din Republica Muntenegru pentru ca, în cooperare cu autorităţile române, să fie identificate cele mai adecvate forme de gestionare a situaţiei.

La rândul său, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a mulţumit pentru implicarea autorităţilor muntenegrene şi cooperarea pe care acestea le-au acordat autorităţilor române aflate la faţa locului, până la acest moment. A adresat mulţumiri primului ministru, Milo Đukanović, şi ministrului de externe al Republicii Muntenegru,  Igor Lukšić, pentru faptul că s-au implicat din primul moment în acordarea de sprijin. De asemenea, a exprimat recunoştinţa pentru generozitatea cetăţenilor muntenegreni care au oferit ajutor direct la faţa locului sau donând sânge cetăţenilor români răniţi în accident.

După primirea la preşedintele muntenegrean, ministrul Titus Corlăţean, împreună cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, dr. Raed Arafat, se va deplasa la spitalul din Podgorica pentru a vizita  cetăţenii români răniţi. Ministrul român de externe va coordona acţiunile în desfăşurare, care să ducă la finalizarea, cu sprijinul autorităţilor muntenegrene, cât mai repede cu putinţă, a tuturor procedurilor care să facă posibilă reîntoarcerea acasă a supravieţuitorilor acestui tragic eveniment, precum şi repatrierea trupurilor neînsufleţite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii