Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe salută împlinirea a 11 ani de la invitarea României de a adera la NATO

ro

21 Nov, 2013 19:32 694 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe salută împlinirea, la 21 noiembrie 2013, a 11 ani de la invitarea României să adere la NATO, moment de referinţă pentru apartenenţa ţării noastre la comunitatea euro-atlantică de securitate şi valori.
Aderarea  la NATO a oferit României posibilitatea de a se manifesta pe deplin ca promotor activ al solidarităţii transatlantice, şi de a-şi pune în valoare aportul net la securitatea şi stabilitatea în spaţiul euroatlantic, în regiunile din vecinătate şi dincolo de acestea.
În tot acest timp, România a câştigat respectul aliaţilor săi, prin contribuţiile politice şi militare semnificative la misiunile şi operaţiile NATO, dar şi printr-un profil bine conturat de membru dinamic, generator de consens aliat, care valorizează poziţia geostrategică a ţării noastre de stat a cărui frontieră naţională coincide cu frontiera externă estică şi sudică a NATO.
România va continua să susţină imperativul unei legături transatlantice solide şi cuprinzătoare, în contextul în care securitatea europeană rămâne indisolubil legată de cea a Americii de Nord. Decizia privind amplasarea pe teritoriul României a sistemului american de apărarea antirachetă, ce va fi integrat în sistemul NATO, reprezintă o expresie elocventă a relaţiei transatlantice puternice, care continuă să fie esenţa Alianţei Nord-Atlantice.
În 2014, cu prilejul  reuniunii la vârf din Marea Britanie, România se aşteptă ca procesul de consolidare a NATO să continue, organizaţia afirmându-se şi în viitor ca o alianţă modernă şi eficientă, cu răspunsuri adecvate la noile riscuri şi provocări, pilon fundamental al securităţii euro-atlantice la începutul secolului XXI.
 
Informaţii suplimentare:
România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga, din 2002, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.
În perioada 2-4 aprilie 2008 România a găzduit Summit-ul de la Bucureşti, care a reprezentat cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România.
Apartenenţa la NATO, alături de calitatea dobândită ulterior, de membru al UE, furnizează României cadrul principial şi instrumentele esenţiale de abordare a politicii sale externe, conform valorilor şi principiilor la care ţara a aderat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii