Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:08 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI/ Autoritatile romane se implica in ajutorarea cetatenilor ucrainieni raniti in conflictele recente din Ucraina

ro

28 Feb, 2014 18:33 481 Marime text
Autoritățile ucrainiene au informat oficialii Ambasadei României din Ucraina referitor la persoanele care pot fi transportate pentru acordarea de îngrijiri medicale în România.

În acest sens, avionul militar aparținând Ministerului Apărării Naționale, pregătit special pentru efectuarea acestei misiuni umanitare, va decola de la Baza 90 Otopeni spre Kiev, sâmbătă, 1 martie, a.c., în jurul orei 8.00.
La bordul avionului se vor afla medici de la SMURD București, care se vor asigura că persoanele rănite vor fi transportate în siguranță, sub supraveghere medicală.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are pregătite 4 autoutilitare pentru transport victime multiple, care vor prelua, la aterizarea în România, persoanele rănite și le vor transporta la spitalele din București.
Prin Ministerul Sănătății au fost luate măsuri de pregătire a preluării acestor pacienți, după caz, în spitalele Universitar, Elias, Bagdasar și Floreasca.
Repartizarea pe unitățile medicale a fiecărui caz în parte se va face conform situației medicale a răniților, stabilite în baza evaluărilor echipei medicale de la bordul avionului.

Această misiune umanitară este coordonată, din dispoziția viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministru interimar al Afacerilor Interne, de către secretarul de stat al MAI doctor Raed Arafat, și se va desfășura în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Sănătății.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii