Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:23 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Precizări de presă privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Elene, în contextul pandemiei de COVID-19

ro

20 Apr, 2021 03:08 1448 Marime text
  • Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. 
  • Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 19 aprilie 2021 și se aplică până la data de 26 aprilie 2021, pentru toate categoriile de deplasări, inclusiv cele în scop turistic.

Astfel, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor membre ale Acordului Schengen, cât și cetățenii din Emiratele Arabe Unite, Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia, Statele Unite ale Americii sau persoanele care au rezidența permanentă în aceste state pot intra pe teritoriul Republicii Elene, pe cale rutieră - prin punctele rutiere de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul orar 07:00-23:00), sau pe cale aeriană, cu următoarele conditii:


-         prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;

-         prezentarea unei dovezi care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză;

-         completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), prin intermediul paginii de internet https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență. 

Cu referire la intrarea în Republica Elenă pe cale maritimă, autoritățile elene au introdus o restricție temporară de sosire a ambarcațiunilor de agrement private, a navelor comerciale și a navelor de croazieră, indiferent de pavilion, provenind din orice destinație geografică din străinătate, precum și debarcarea în orice mod a pasagerilor de pe aceste nave. 

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile elene, rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autoritățile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide la punctele de trecere a frontierei.

Totodată, MAE subliniază că toate celelalte restricții adoptate de autoritățile elene în contextul pandemiei de COVID-19 rămân în vigoare (lockdown, purtarea obligatorie a măștii, restricțiile de circulație între județe, restricții orare de deplasare etc).

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe măsurile aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +30 6906 479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii