Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Participarea secretarului de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE Luca Niculescu, la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul

ro

08 Mar, 2024 13:15 398 Marime text
8 martie 2024
Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE Luca Niculescu, la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul
 
Secretarul de stat pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) Luca Niculescu a participat joi, 7 martie 2024, la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul. La reuniune au participat înalți oficiali ai Guvernului turc, reprezentanți ai unor state membre ale organizației, dar și candidate pentru aderarea la OCDE, precum și reprezentanți ai  partenerilor OCDE.
Aflată la a doua ediție, reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul a prilejuit discuții axate pe prioritățile strategice ale Centrului în anul curent. A fost evidențiată importanța contribuției Centrului la promovarea activităților OCDE în regiune, precum și la stimularea dialogului și a cooperării interregionale. 
Secretarul de stat Luca Niculescu, în calitate de membru al Consiliului Consultativ al Centrului, a salutat Programul de lucru pentru 2024, document care cadrează principalele arii tematice care vor sta la baza activităților Centrului în anul în curs. A subliniat rolul Centrului în sprijinirea statelor din regiune în eforturile de contracarare a principalelor provocări ale actualului context internațional.
De asemenea, oficialul român a exprimat deschiderea autorităților române de a sprijini, în continuare, activitățile Centrului. În acest sens, a amintit diferitele contribuții voluntare ale României la principalele programe regionale ale OCDE, inclusiv cele care vizează Republica Moldova, Ucraina și Africa.
Totodată, a evidențiat valoarea adăugată pe care România o aduce eforturilor OCDE privind promovarea celor mai bune practici în regiune, în calitate de stat candidat pentru aderarea la OCDE – atât din perspectiva expertizei sectoriale pe care o deține, cât și din cea a rolului său în regiunea extinsă a Mării Negre.
 
Informații suplimentare:
Centrul OCDE de la Istanbul, înființat de către Secretariatul Organizației în parteneriat cu Guvernul turc, are ca obiectiv sprijinirea programelor regionale ale OCDE, precum și promovarea standardelor și bunelor practici ale OCDE în relația cu statele din regiune.
În anul 2024, printre domeniile prioritare ale Centrului, se numără problematica schimbărilor climatice, promovarea egalității de gen, sprijinirea mediului de afaceri, dezvoltarea sectorului privat, sprijinirea conectivității și infrastructurii, promovarea comerțului și a investițiilor, precum și resursele minerale critice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii