Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 15 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea

ro

17 Apr, 2024 09:05 415 Marime text
Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea
 
 Secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca a participat la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea, desfășurată la Sofia, la 15 aprilie 2024.
În intervenția susținută în cadrul primului panel al evenimentului, oficialul român a arătat că situația de securitate din Marea Neagră continuă să se înrăutățească, urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. A condamnat atacurile ruse care distrug sistematic orașe și infrastructura civilă, punând în pericol inclusiv securitatea centralelor nucleare. În același timp, a evidențiat  riscurile pe care războiul le creează pentru statele vecine Ucrainei și atacurile hibride tot mai intense împotriva acestora, în mod special împotriva Republicii Moldova. 
Oficialul român a subliniat însă, că, în pofida acestor riscuri, statele din regiune sunt puternice și hotărâte să continue eforturile de restabilire a păcii și securității, pe baza normelor și principiilor de drept internațional. În acest scop, Secretarul de stat Ana Tinca a reconfirmat solidaritatea României față de Ucraina și poporul ucrainean, precum și sprijinul multidimensional pe care România îl va oferi în continuare.
Secretarul de stat Ana Tinca a subliniat, totodată, importanța sprijinirii Ucrainei prin intermediul cooperării regionale pentru menținerea securității navigației în Marea Neagră. Din această perspectivă, a arătat că Grupul naval pentru contracararea minelor, înființat de România, Bulgaria și Turcia, va contribui inclusiv la securitatea transporturilor de cereale din Ucraina și implicit la securitatea alimentară globală. A evocat, totodată, sprijinul pe care România, alături de ceilalți membri NATO și UE, îl acordă Ucrainei prin programele de asistență. În același timp, a subliniat importanța posturii NATO din regiune pentru apărarea aliaților și descurajarea acțiunilor agresive ale Rusiei. 
Oficialul român a evidențiat rolul unic al Platformei Crimeea în sprijinirea Ucrainei, prin participarea largă de state, precum și importanța susținerii de către acestea a formulei de pace a Președintelui Zelensky, singurul cadru capabil să asigure o pace justă, cuprinzătoare și durabilă, bazat pe principiile fundamentale de drept internațional. 
În marja conferinței, secretarul de stat român a avut o scurta întâlnire bilaterală cu reprezentanți ai Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, cu care a discutat despre prioritățile comune în pregătirea Summit-ului NATO de la Washington. De asemenea, la solicitarea părții ucrainene, secretarul de stat Ana Tinca a participat, împreună cu secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din Ministerul Apărării Naționale, Simona Cojocaru, la o întrevedere cu ministrul adjunct al afacerilor externe din Ucraina, Mykola Tochytskyi. Discuțiile s-au concentrat asupra situației din Ucraina și a sprijinului multidimensional al României pentru statul vecin.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii