Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ambasadorul Republicii Cipru în România, Dimitris Hatziargyrou

ro

27 Jan, 2017 09:31 967 Marime text
Secretarul de stat George Ciamba a avut, la data de 26 ianuarie 2017, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Cipru în România, Dimitris Hatziargyrou.
 
Cu acest prilej, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, precum și calendarul contactelor bilaterale din perioada următoare, fiind subliniat angajamentul comun față de aprofundarea relației bilaterale, în toate dimensiunile sale, cu accent pe cea economică.
 
Au fost trecute în revistă evoluțiile în plan regional, precum și principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Brexit și al impactului acestuia asupra Republicii Cipru, dar și din perspectiva priorităților noii Administrații americane. Totodată, a fost abordată situația negocierilor privind reunificarea Ciprului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii