Întrevederea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David cu ambasadorul Republicii Croaţia, Andrea Gustović Ercegovac
Întrevederea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David cu ambasadorul Republicii Croaţia,
18 Sep, 2013 19:42
ZIUA de Constanta
800
Marime text
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut astăzi, 18 septembrie 2013, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Croaţia, Andrea Gustović Ercegovac.
Demnitarul român a subliniat interesul părţii române pentru amplificarea relaţiilor bilaterale între cele două state şi a exprimat satisfacţie faţă de recunoaşterea de către Republica Croaţia a statutului de minoritate naţională a românilor şi istroromânilor stabiliţi în această ţară.
În acest sens, ambasadorul Republicii Croaţia, Andrea Gustović Ercegovac a manifestat deschidere pentru recunoaşterea minorităţii istroromâne drept un factor esenţial în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state.
Partea croată a mai precizat că cele două state au acum multe lucruri în comun, fiind state membre ale Uniunii Europene şi a ţinut să aprecieze sprijinul pe care România l-a acordat Croaţiei în cursul procesului de aderare la UE.
În continuarea discuţiei, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a prezentat misiunea pe care o are în Executiv, precum şi liniile directoare ale mandatului său. Astfel, ministrul Cristian David a subliniat rolul de coordonare pe care îl are în legătură cu problematica românilor de pretutindeni, care acoperă domenii de activitate aflate în gestionarea mai multor ministere.
Ambasadorul Republicii Croaţia a solicitat oficialului român sprijin în domeniul gestionării relaţiei cu cetăţenii croaţi stabiliţi în alte state.
Ministrul delegat Cristian David a manifestat deschidere în acest sens. Totodată, demnitarul a adresat o invitaţie pentru efectuarea unei vizite la Bucureşti, directorului Departamentului pentru Croaţii de Pretutindeni pentru a purta un dialog mai strâns în domeniul gestionării relaţiei cu comunităţile stabilite în alte state.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii