Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul afacerilor externe al Georgiei, Maia Pandjikidze

ro

09 Dec, 2013 18:56 606 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 9 decembrie 2013, o întrevedere cu ministrul georgian al afacerilor externe, Maia Pandjikidze, care efectuează o vizită oficială în România. Este prima vizită oficială pe care demnitarul georgian a întreprins-o în România de la preluarea mandatului său şi prima vizită pe care acesta o întreprinde după Summit-ul Parteneriatului Estic organizat la Vilnius, la 28-29 noiembrie 2013.
În contextul reconfirmării recente în funcţie a ministrului Maia Pandjikidze, şeful diplomaţiei române a exprimat cele mai bune urări pentru îndeplinirea cu succes a noului mandat în fruntea diplomaţiei georgiene, reiterând sprijinul ferm al României pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei.

În ce priveşte dimensiunea bilaterală, ministrul Corlăţean a remarcat faptul că vizita în sine reprezintă o reconfirmare a nivelului excelent al cooperării dintre România şi Georgia. A evidenţiat natura extrem de dinamică a dialogului politic bilateral, consolidată prin contacte permanente la diverse niveluri, organizate inclusiv în cadrul multilateral. Pentru viitor, cei doi miniştri au convenit asupra oportunităţii continuării unei dinamici ridicate a calendarului de contacte, inclusiv prin stabilirea unui mecanism de consultări dedicate sprijinului concret pentru realizarea aspiraţiilor europene şi euro-atlantice ale Georgiei. De asemenea, agenda de contacte politice la nivel înalt va fi consolidată în cursul anului viitor prin vizite la nivelul Prim-Miniştrilor, Preşedinţilor şi conducerii Parlamentelor.
Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că susţinerea constantă a României pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei se materializează inclusiv prin intermediul sprijinului constant pentru soluţionarea conflictelor prelungite din Georgia. România a fost și este un ferm susținător al respectării unor principii importante în dreptul internațional, cu referire la respectarea suveranității si integrității teritoriale a Georgiei, inclusiv în ceea ce înseamnă reglementarea conflictului prelungit legat de teritorii suverane ale Georgiei, a declarat ministrul Titus Corlăţean.
Ministrul român de externe a evidenţiat inclusiv dimensiunea considerabilă cu personal (în medie 32 de cetăţeni români) pe care România o asigură prin participarea la Misiunea Civilă de Monitorizare a UE (EUMM).
În planul parcursului european al Georgiei, ministrul Corlăţean a salutat rezultatele obţinute de Georgia la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, materializate prin parafarea integrală a Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb, şi prin semnarea Acordului privind participarea Georgiei la Misiunile UE pe linia politicii de securitate şi apărare comună. A exprimat sprijinul continuu al României, astfel încât Georgia să obţină semnarea până în toamna anului 2014 a pachetului documentar parafat la Vilnius, ceea ce confirmă progresele sale în procesul de asociere politică şi integrare economică UE-Georgia.
Exercitarea de către Ambasada României la Tbilisi a rolului de Punct de Contact NATO (CPE) în Georgia, în perioada 2013-2014, a fost evocată deopotrivă ca o reconfirmare a relaţiilor excelente dintre România şi Georgia, respectiv ca formulă de sprijin concret din partea României pentru aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei.
Cu privire la dimensiunea cooperării bilaterale sectoriale, cei doi miniştri au discutat cu precădere aspecte privind cooperarea în domeniul economic, energetic şi al transporturilor.

Ministrul Corlăţean a evocat dimensiunea pozitivă a relaţiilor economice româno-georgiene, susţinând dezvoltarea acestora pentru a atinge potenţialul real de cooperare. A asigurat cu privire la interesul pentru organizarea sesiunii Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, ca instrument în măsură să stimuleze diversificarea schimburilor comerciale şi să  maximizeze volumul acestora. În domeniul energetic, a evidenţiat necesitatea operaţionalizării interconectorului Azerbaidjan – Georgia – România - Ungaria (AGRI). În domeniul transporturilor, a subliniat importanţa valorificării conexiunii de feribot pe Marea Neagră între porturile celor două ţări şi a salutat semnalele încurajatoare date în acest sens de semnarea recentă, la 24 octombrie, la Tbilisi, a unui Memorandum de înţelegere în acest domeniu, între ministerele transporturilor. În contextul regional mai amplu şi al oportunităţilor suplimentare economice legate de regiunea Asiei Centrale, ambii miniştri au susţinut paşii viitori concreţi pentru materializarea potenţialului de tranzit al Georgiei şi României spre Europa, în cadrul unui proiect de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică.
Programul vizitei prevede, în continuare, primiri ale oficialului georgian la prim-vice-premierul României, domnul Victor Oprea, şi la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, domnul Crin Antonescu, respectiv domnul Valeriu Zgonea.
 
Informaţii suplimentare:
Pe 25 iunie 2012, s-au împlinit două decenii de relaţii diplomatice între România şi Georgia. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări atingând cca. 200 milioane de euro în 2011 şi 2012. România rămâne principalul contributor la activitatea misiunii civile EUMM Georgia, cu peste 32 de persoane în medie dislocate în teren, care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008.
În perioada 2013-2014, Ambasada României la Tbilisi desfăşoară, în calitate de Punct de Contact (CPE) NATO în Georgia, un program dens, variat, de  activităţi destinate sprijinirii aspiraţiilor euro-atlantice ale Georgiei: seminarii, mese rotunde, conferinţe de prezentare a experienţei aderării României la NATO, vizite şi întâlniri de informare în teritoriu pe problematica NATO şi a relaţiilor Georgiei cu NATO, expoziţii de fotografii, redactarea şi difuzarea unor buletine informative CPE NATO.
Georgia este stat prioritar pentru politica internaţională de cooperare pentru dezvoltare a României. În anul 2013, MAE român contribuie cu 160.000 USD la proiecte implementate de PNUD în domeniul consolidării încrederii şi reconstrucţiei post-conflict în Georgia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii