Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea ministrului Titus Corlăţean cu Farid Zarif, Reprezentantul Special al Secretarului General ON şi şef al UNMiK

ro

08 Jul, 2013 19:58 652 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 8 iulie 2013, pe Farid Zarif, Reprezentant Special al Secretarului General (SR SG) al ONU pentru Kosovo, care îndeplineşte şi funcţia de şef al Misiunii de Administraţie Interimară a Naţiunilor Unite în Kosovo (UNMiK).
Discuţia s-a concentrat pe evoluţiile din ultimele luni în dialogul Belgrad - Priştina, facilitat de UE, pe modalităţile de implementare a înţelegerilor din cadrul acestui proces şi pe relevanţa acestora asupra apropierii de UE a întregii regiuni a Balcanilor de Vest.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat interesul României pentru stabilizarea pe termen lung a întregii regiuni, eliminarea surselor de divergenţă între actorii din zonă şi consolidarea angajamentului acestora pentru reformele care pot contribui la îndeplinirea obiectivelor legate de relaţia cu UE.
Demnitarul român a insistat asupra relevanţei implicării tuturor misiunilor internaţionale în soluţionarea diferitelor aspecte de interes pentru consolidarea stabilităţii şi creşterea încrederii.
Perspectiva europeană este un stimul puternic şi mobilizator pentru toţi actorii regionali şi beneficiile directe ale relaţiei mai apropiate cu UE sunt importante pentru locuitorii din această regiune. Avem încredere că deciziile luate la nivelul UE, la ultimul Consiliu European, vor avea un efect sesizabil la nivelul decidenţilor care trebuie să iniţieze şi să aplice reformele necesare unei etape superioare în relaţia cu UE” , a declarat ministrul Corlăţean.
Oficialul ONU a salutat contribuţia importantă a României la procesul de stabilizare a zonei şi, în general, la misiunile internaţionale în Kosovo.
 
Informaţii suplimentare
UNMIK este prima misiune internaţională desfăşurată în provincia Kosovo după adoptarea Rezoluţiei 1244 a CS ONU, în iunie 1999. Misiunea a fost reconfigurată succesiv, în funcţie de evoluţiile din teren.
Cea mai importantă modificare a avut loc în 2008, odată cu începerea activităţii EULEX, misiunea de poliţie şi justiţie a UE.
Farid Zarif îndeplineşte funcţia de SRSG şi şef al UNMIK din octombrie 2011.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii