Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:46 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări ale secretarului de stat, Bogdan Aurescu, cu ambasadorul Serghei Pirojkov, reprezentantul Ucrainei în negocierile privind reglementarea transnistreană

ro

19 Jun, 2013 19:53 484 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a avut astăzi, 19 iunie 2013, consultări cu ambasadorul Serghei Pirojkov, reprezentantul Ucrainei în negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2”.
Desfăşurate într-o atmosferă deschisă şi pragmatică, consultările au permis un schimb detaliat de opinii privind evoluţiile recente din dosar şi perspectivele avansării spre identificarea unei soluţii politice viabile în problema transnistreană.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a apreciat rolul constructiv al Ucrainei în procesul de negociere „5+2”, precum şi eforturile depuse, inclusiv pe durata actualului mandat de Preşedinţia în exerciţiu a OSCE, pe linia înregistrării de progrese tangibile în dosar. A subliniat necesitatea avansării pe aspectele de fond ale reglementării - politice, instituţionale şi de securitate – şi a creării unei atmosfere propice pentru identificarea parametrilor unei soluţii negociate, în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. “Acest deziderat – a arătat oficialul român – presupune efortul şi implicarea constructivă a tuturor părţilor, precum şi reţinerea de la acţiuni unilaterale, care nu fac decât să tensioneze artificial atmosfera discuţiilor sau situaţia concretă de pe teren”.
De asemenea, secretarul de stat a reiterat sprijinul ferm al României pentru avansul, pe calea apropierii de Uniunea Europeană, a Republicii Moldova, inclusiv în contextul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013, parafarea Acordului de Asociere, respectiv a Acordului Aprofundat de Liber Schimb cu UE fiind de natură să aibă un impact pozitiv şi asupra reglementării dosarului transnistrean. In egală măsură, oficialul român a reiterat susţinerea puternică, de către România, în acelaşi context, a aspiraţiilor europene ale Ucrainei, exprimând speranţa că va fi posibilă, la Vilnius, semnarea Acordului de Asociere, respectiv a Acordului Aprofundat de Liber Schimb ale Ucrainei cu UE.
Ambasadorul Serghei Pirojkov a prezentat liniile generale de evoluţie în dosarul transnistrean şi contextul politic în care se desfăşoară în prezent negocierile în formatul „5+2”, evidenţiind în acest cadru priorităţile şi maniera concretă de abordare ale Ucrainei. 
Cei doi oficiali au subliniat importanţa asigurării continuităţii şi substanţei în procesul „5+2”, care reprezintă unicul format pentru convenirea unei soluţii politice durabile pentru conflictul din regiunea de est a Republicii Moldova.
A fost convenită continuarea dialogului regulat pe problematica transnistreană.
 
Informaţii suplimentare
Formatul „5+2” reuneşte la masa negocierilor reprezentanţii Ucrainei, Federaţiei Ruse, OSCE, Republicii Moldova şi autorităţilor de facto de la Tiraspol, precum şi ai UE şi SUA. De la reluarea negocierilor, în toamna anului 2011, au avut loc opt runde de negocieri, cea mai recentă la Odessa, în perioada 23-24 mai 2013.
Ucraina deţine, în 2013, Preşedinţia în exerciţiu a OSCE.
Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice cu ambasadorul Serghei Pirojkov se înscrie în seria de consultări ale părţii române cu actorii implicaţi în negocierile „5+2”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii