Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:37 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Întrevederea ministrului Lazăr Comănescu cu grupul șefilor de misiune din statele asiatice

ro

25 Feb, 2016 19:18 1132 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut joi, 25 februarie 2016, o întâlnire de lucru cu grupul şefilor de misiuni diplomatice din statele asiatice, acreditați la București: Republica Populară Chineză, Republica Coreea, Republica India, Republica Indonezia, Republica Islamică Iran, Japonia, Malaysia, Regatul Thailandei și Republica Socialistă Vietnam.

Reuniunea a prilejuit un schimb util de opinii asupra modalităţilor concrete de diversificare a cooperării României şi Uniunii Europene cu statele asiatice. Părţile au reliefat dorinţa comună de a consolida dialogul politic şi cooperarea sectorială, în special în domeniul economic, în contextul noilor evoluții care modelează scena politică internațională.

Șeful diplomației române a subliniat importanța dialogului, atât la nivelul ministerelor afacerilor externe şi al altor instituții guvernamentale, cât şi între comunităţile de afaceri, precum şi între reprezentanţii societăţii civile. S-a referit la necesitatea imprimării unui caracter pragmatic relaţiilor bilaterale, cu accent pe dezvoltarea cooperării și a diplomației economice. Oficialul român a subliniat importanța schimburilor inter-umane şi a cooperării în plan academic, ca mijloace pentru o mai bună cunoaştere reciprocă şi pentru construirea unui climat de cooperare deschis, bazat pe dialog şi respect mutual.

O atenție specială a fost acordată cooperării între statele europene și cele asiatice în formatul Asia-Europa (ASEM), în contextul aniversării, în 2016, a 20 de ani de la lansarea procesului de cooperare și în care România joacă un rol activ, în domenii precum dezvoltarea regională și managementul resurselor de apă. Au fost abordate, de asemenea, aspecte privind colaborarea în forurile internaţionale (ONU și cooperarea UE - ASEAN).

Pe parcursul convorbirilor, interlocutorii au mai abordat subiecte de interes major pe agenda internațională, inclusiv migrația, vecinătatea estică a Uniunii Europene și necesitatea unui răspuns coordonat la provocările actuale la adresa păcii și a securității internaționale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii