Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:11 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Primirea de către secretarul de stat Radu Podgorean a ambasadorului agreat al Republicii Jamaica în România, cu reşedinţa la Berlin, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare - 1 septembrie 2014

ro

01 Sep, 2014 18:52 534 Marime text
Secretarul de stat Radu Podgorean, a primit-o în audienţă astăzi, 1 septembrie 2014, pe Margaret Ann Louise Jobson, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare în calitate de ambasador al Republicii Jamaica în România, cu reşedinţa la Berlin. Secretarul de stat român i-a urat succes ambasadorului jamaican în îndeplinirea mandatului său şi i-a transmis că Ministerul Afacerilor Externe român îi va acorda întreg sprijinul în acest sens.
Cu acest prilej, cei doi demnitari au trecut în revistă atât stadiul şi perspectivele dialogului politic şi cooperării economice bilaterale, cât şi posibilităţile de cooperare în domenii de interes comun, precum agricultura, educaţia, IT şi turism.
Au fost abordate, totodată, şi aspecte privind colaborarea dintre România şi Republica Jamaica în cadrul organismelor multilaterale, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul reciproc de candidaturi ale celor două ţări pentru ocuparea unor posturi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii