Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:24 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

ro

23 Jul, 2014 15:21 449 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a participat, astăzi, 23 iulie 2014, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG). Principalul subiect aflat pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale a fost prezentarea programului de priorităţi al Preşedinţiei italiene a Consiliului UE, al cărei mandat se derulează pe parcursul celui de-al doilea semestru al acestui an. În acest context, miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene au avut un schimb de opinii cu privire la principalele priorităţi ale Preşedinţiei italiene. Pe agenda reuniunii au mai figurat urmărirea implementării deciziilor Consiliului European, precum şi prezentarea foii de parcurs în cadrul procesului de revizuire a Strategiei Europa 2020. A fost, de asemenea, adoptat pachetul legislativ privind aderarea Lituaniei la zona Euro începând cu 1 ianuarie 2015.

În cadrul discuţiilor dedicate priorităţilor Preşedinţiei italiene a Consiliului UE, şeful delegaţiei României a exprimat susţinerea pentru avansarea dosarelor de interes major din perspectivă europeană, precum creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă, extinderea şi relaţia cu ţările din vecinătatea UE. A subliniat necesitatea unei abordări unitare pentru a preveni proliferarea curentelor populiste, anti-europene, precum şi pentru prezervarea valorilor fundamentale ale Uniunii. De asemenea, oficialul român a punctat necesitatea unei abordări principiale în privinţa respectării unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale UE, precum cel al liberei circulaţii a persoanelor în interiorul UE. Totodată, a salutat includerea printre priorităţile Preşedinţiei italiene a aderării României la Schengen. În ceea ce priveşte relaţiile cu partenerii estici, partea română a apreciat faptul că accelerarea procesului de ratificare şi aplicarea provizorie a Acordului de Asociere/ Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb cu Republica Moldova şi cu Georgia, precum şi a prevederilor pendinte ale acestor acorduri cu Ucraina, este esenţială pentru susţinerea procesului de reformă în aceste ţări. În context,  a reamintit că România a fost primul stat care a ratificat aceste Acorduri.

Referitor la urmărirea implementării concluziilor Consiliului European, reprezentantul României subliniat necesitatea consolidării rolului CAG în coordonarea activităţilor de pregătire a reuniunilor Consiliului European, precum şi utilitatea stabilirii unei responsabilităţi a acestei formaţiuni ministeriale în urmărirea asigurării implementării deciziilor Consiliului European. De asemenea, partea română a punctat faptul că o consolidare a dimensiunii de coordonare a CAG la nivelul abordării dosarelor cu impact orizontal ar contribui la coerenţa procesului decizional.

România a salutat, de asemenea, adoptarea Pachetului legislativ privind aderarea Lituaniei la zona Euro începând cu 1 ianuarie 2015.

Ti-a placut articolul?

Comentarii