Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colţ românesc pentru acordarea de asistenţă consulară pe aeroportul în Malta

ro

27 Feb, 2011 22:45 593 Marime text

MAE pune la dispoziţia cetăţenilor români care vor fi evacuaţi din Libia un colţ special amenajat în cadrul aeroportului Luca din La Valetta - Malta, pe formatul deja organizat în aeroportul din Tripoli.

În acest sens, trei funcţionari consulari din cadrul secţiei consulare a Ambasadei României la Roma s-au deplasat la La Valetta în vederea acordării de asistenţă umanitară şi consulară cetăţenilor români ce urmează a fi evacuaţi din Libia.

Reprezentanţii misiunii diplomatice prezenţi pe aeroportul din La Valetta sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară de specialitate tuturor cetăţenilor români care doresc îmbarcarea la bordul aeronavei.

Reamintim că celula de criză din cadrul Departamentului Consular funcţionează, în continuare, în regim permanent, cetăţenii având posibilitatea contactării 24/24 linia telefonică +4021.319.21.37.

MAE depune eforturi constante pentru a repatria în condiţii de siguranţă toţi cetăţenii români care au făcut o solicitare în acest sens, ţinând totodată cont şi de alte posibilităţi de evacuare (inclusiv pe cale terestră şi maritimă), prin mecanismul de cooperare consulară europeană.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii