Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:08 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul de Instruire a Personalului Consular, vizitat de reprezentanţii instituţiilor centrale

ro

19 May, 2011 23:52 685 Marime text

Reprezentanţii instituţiilor centrale au vizitat joi, 19 mai 2011, noul sediu al Centrului de Instruire pentru Personalul Consular (CIPC), structură specializată destinată continuării procesului de reformă şi îmbunătăţire a serviciului consular al României.

Vizita face parte din seria evenimentelor organizate pentru ministerele şi instituţiile partenere în aria activităţii consulare şi reprezintă un element important al procedurii de operaţionalizare a Centrului de Instruire a Personalului Consular.

Oficialilor le-au fost prezentate cele mai importante segmente de pregătire pentru personalul diplomatic şi consular, respectiv Sistemul Naţional Informativ privind Vizele şi platforma E-learning, instrumente de lucru care permit pregătirea personalului la distanţă, facilitând accesul la cursuri online în orice moment, precum şi verificarea sau testarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor.

"Realităţile sociale şi normative se schimbă de multe ori intr-un interval de patru ani, durata unui post în serviciul exterior, iar realităţile economice pot adăuga dificultăţi suplimentare, ceea ce face ca un funcţionar consular, un consul specializat pe un tip de servicii consulare să fie nevoit să găsească soluţii pentru o problematică extrem de diversă. Prin cursurile complexe şi prin simulările situaţiilor reale din domeniul consular, Centrul răspunde unor astfel de realităţi ", a subliniat secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Robert Cazanciuc,cu ocazia întâlnirii cu reprezentanţii autorităţilor centrale.

Reprezentanţii instituţiilor partenere au vizitat secţia consulară a Centrului de Instruire pentru Personalul Consular, dotată la standarde Schengen, a sălii de conferinţă, dotată cu un sistem de video proiecţie multimedia şi de videoconferinţă. De asemenea, CIPC dispune de săli de curs, care pot găzdui până la aproximativ 60 de cursanţi, o sală de aşteptare modernă, o bibliotecă şi birouri pentru personalul propriu.

În cadrul întâlnirii, au fost apreciate disponibilitatea şi cooperarea continuă cu instituţiile participante, precum şi posibilităţile de parteneriat cu alte autorităţi cu expertiză în vederea pregătirii şi perfecţionării continue a personalului consular.

Informaţii suplimentare:

Centrul de Instruire a Personalului Consular (CIPC) a fost inaugurat de către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, la 31 martie 2011 şi a fost vizitat, de asemenea, în data de 10 mai 2011 de reprezentanţii corpului diplomatic şi consular acreditat la Bucureşti.

CIPC vine ca răspuns la nevoia de profesionalizare a personalului consular şi de asigurare a unor programe specifice de instruire, formare continuă şi perfecţionare a cunoştinţelor în materie consulară, atât a personalului din Centrala MAE, cât şi a celui care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii