Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:13 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie MAE - Columbia - apariţia virusului Chikungunya - 24.02.2015

ro

24 Feb, 2015 09:23 501 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei, că Institutul Naţional al Sănătăţii de la Bogota a anunţat apariţia virusului Chikungunya, în Columbia.
Virusul se transmite prin înţepătura ţânţarului "Aedes aegypti", cel care este şi purtător al virusului Dengue, precum şi al virusului febrei galbene.

Nu există tratament sau vaccin pentru prevenirea acestor boli, ci doar măsuri preventive, cum ar fi repelantele (cremele şi spray-urile anti-ţânţari) şi evitarea zonelor de risc.

Virusul provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii, pe durata mai multor luni sau ani, asemănătoare, ca simptome, artritei.

Tratamentul se face pe bază de analgezice şi se recomandă, de asemenea, o bună hidratare a corpului.

Cazurile în care se produce decesul persoanei infestate cu virusul Chikungunya sunt rare.

Guvernul columbian a admis existenţa a aproximativ 800.000 cazuri de bolnavi infectaţi cu virusul Chikungunya la nivel naţional, manifestându-şi îngrijorarea pentru impactul economic pe care îl poate produce acest virus, având în vedere că zona coastei de nord a Columbiei este cea mai afectată, fiind principala zonă turistică a ţării, vizitată atât de străini, cât şi de autohtoni.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei  "Călătoreşte în siguranţă", ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Ti-a placut articolul?

Comentarii