Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie Franţa – decretare Stare de urgenţă

ro

14 Nov, 2015 17:02 781 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Franceze că, pe fondul atacurilor armate, exploziilor și sechestrării de persoane, produse în capitala Paris, în seara zilei de 13 noiembrie 2015, soldate cu zeci de victime, președintele François Hollande a decretat stare de urgenţă pe tot teritoriul Franţei și închiderea frontierelor.
Prefectura de poliţie Paris recomandă ca în următoarele ore cei care se găsesc la domiciliu sau în localuri profesionale să evite orice ieșire. Instituțiile publice trebuie să întărească supravegherea intrărilor, să-i primească pe cei care solicită accesul și să întrerupă evenimentele sau manifestările care au loc în exterior.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români aflați în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze și să evite orice deplasare. Dacă se dețin informații despre cetățeni români care se află într-o situație de urgență, generată de vreun astfel de eveniment, se recomandă să contactați Ambasada României la Paris pe numerele:+33 (0) 68 07 13 729 și +33 (0) 1 47 05 07 55 sau pe adresa de email paris.consul@mae.ro<mailto:paris.consul@mae.ro>
Totodată, se recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi se reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii